Dinamo are parte de unul dintre cele mai slabe sezoane din istoria clubului. Ajunși pe locul 8 în clasamentul din play-out-ul Ligii 1. Situația în Liga I este una tot mai clară pentru echipa noastră și ceea ce speram să nu se întâmple la un moment dat, va avea loc cel mai probabil. Cu 7 … Continuă să citești Iuliu Mureșan, una zice alta face. Din nou
Noi informații privind construcția noului stadion Dinamo. Cât timp va dura demolarea
Dinamo traversează o perioadă extrem de dificilă din toate punctele de vedere: financiar, sportiv dar și de infrastructură. Suporterii dinamoviști așteaptă cu nerăbdare startul lucrărilor la noua arenă din Ștefan cel Mare. Administratorul special al lui Dinamo a vorbit și despre noul stadion din Ștefan cel Mare. Iuliu Mureșan a anunțat că a fost deja … Continuă să citești Noi informații privind construcția noului stadion Dinamo. Cât timp va dura demolarea
Dinamo lasă Săftica și planifică construirea unei noi baze sportive
În ultima vreme s-a discutat tot mai mult despre baza de pregătire de la Săftica, care a ajuns într-o situație destul de precară. Recent, mijlocașul lui Dinamo, Gabriel Torje, a transmis faptul că numărul mare de accidentări se datorează și condițiilor de pregătire de la Săftica, a terenului sintetic. Totodată, baza are ceva probleme de … Continuă să citești Dinamo lasă Săftica și planifică construirea unei noi baze sportive
Motivul pentru care Desire Azankpo nu este apt de joc
Săptămâna extrem de importantă pentru Dinamo. ”Câinii” joacă vineri cu Chindia Târgovişte, partida contând pentru etapa a 3-a din play-out-ul Ligii 1. Dusan Uhrin jr (54 de ani), a avut mari probleme de lot în ultima perioadă din cauza accidentărilor. Tehnicianul ceh și-ar fi dorit să profite la maximum de pauza competițională pentru a pune … Continuă să citești Motivul pentru care Desire Azankpo nu este apt de joc
Dusan Uhrin s-a amuzat când a fost întrebat de cazul ”Bonetti”
După cum știți deja, în urmă cu o săptămână, Dario Bonetti (60 de ani) a avut câștig de cauză în instanță, după ce a solicitat anularea deciziei de reziliere unilaterală a contractului cu Dinamo. Deși decizia instanței este una neclară și nu s-a specificat în vreun fel că antrenorul italian poate reveni la Dinamo, totuși … Continuă să citești Dusan Uhrin s-a amuzat când a fost întrebat de cazul ”Bonetti”
Video I Dusan Uhrin, înaintea duelului cu Chindia: ”Asta e situația!”. Ce jucători vor absenta
Chindia Târgoviște și Dinamo se înfruntă vineri, de la ora 20:30, pe stadionul ”Ilie Oană”, contând pentru a treia etapă din play-out-ul Ligii 1. Astăzi, în conferința de presă organizată înaintea duelului de vineri, antrenorul lui Dinamo, Dusan Uhrin jr. (54 de ani) a prefațat partida cu Chindia și a dezvăluit ce probleme de lot … Continuă să citești Video I Dusan Uhrin, înaintea duelului cu Chindia: ”Asta e situația!”. Ce jucători vor absenta
Video I Mihai Eșanu, înainte de Chindia – Dinamo: ”Atâta timp cât există șanse”
Într-o conferință de presă organizată înaintea duelului cu Chindia Târgoviște, de vineri, Mihai Eșanu a prefațat meciul cu Chindia, dar a abordat și alte probleme, printre care și cea legată de scurgerile de informații din vestiar și felul în care ii afectează pe jucători. Totodată, portarul lui Dinamo, care și-a câștigat locul între buturi odată … Continuă să citești Video I Mihai Eșanu, înainte de Chindia – Dinamo: ”Atâta timp cât există șanse”
Oficial I Dinamo s-a despărțit de fundașul plătit degeaba cu 4.000 de euro
La conferința de presă susținută azi, înainte de meciul contra Chindiei, programat, vineri, de la ora 20:30, Dusan Uhrin a oferit o informație importantă. Tehnicianul lui Dinamo, în vârstă de 54 de ani, a anunțat rezilerea contractului cu fundașul stânga grec, Nikolaos Kainourgios (23 de ani). ”Kainourgios a plecat. Din ce știu, luni a întrerupt … Continuă să citești Oficial I Dinamo s-a despărțit de fundașul plătit degeaba cu 4.000 de euro
Explicații pentru avalanșa de accidentări de la Dinamo
Săptămâna extrem de importantă pentru Dinamo. ”Câinii” joacă vineri cu Chindia Târgovişte, partida contând pentru etapa a 3-a din play-out-ul Ligii 1. Dusan Uhrin jr (54 de ani) a avut foarte mult de suferit din cauza accidentărilor, însă au venit vești bune pentru Dinamo. Înainte de meciul cu Chindia Târgoviște, ”câinii” încep să-și refacă ”haita” … Continuă să citești Explicații pentru avalanșa de accidentări de la Dinamo
Handbal I Unul dintre cei mai apreciați ”dulăi” din Ștefan cel Mare, îngrijorat de situația ”câinilor roșii”: ”Ar fi o dramă ca Dinamo să retrogradeze”
Sezonul acesta, în grupa B a celei mai importante competiții continentale handbaliștii dinamoviști au avut un parcurs oscilant, încheind pe penultimul loc. Au avut însă adversari puternici și renumiți, precum Barcelona, PSG, Veszprem și Vive Kielce. ”Dulăii” consideră acest sezon ca unul intermediar în drumul spre cel viitor care să ducă în elita handbalului masculin … Continuă să citești Handbal I Unul dintre cei mai apreciați ”dulăi” din Ștefan cel Mare, îngrijorat de situația ”câinilor roșii”: ”Ar fi o dramă ca Dinamo să retrogradeze”