Cererea de insolvență a lui Dinamo a fost aprobată

Societatea care administrează clubul de fotbal Dinamo a solicitat, vineri, 25 iunie, la Tribunalul Bucureşti deschiderea procedurii de insolvenţă. În ședința de azi a Secţiei a-VII-a Civilă a Tribunalului București, magistrații au admis cererea lui Dinamo de a intra în insolvență. Peluza Cătălin Hîldan apare în calitate de creditor ca urmare a banilor împrumutați de-a … Continuă să citești Cererea de insolvență a lui Dinamo a fost aprobată

Dusan Uhrin aşteaptă transferuri la Dinamo: „Poate şase, şapte jucători. Am multe promisiuni”

Dinamo s-a întors din cantonamentul din Turcia, acolo unde a disputat şi un amical cu Galatasaray, scor 1-2, după ce Adam Nemec a înscris golul de onoare. Imediat cum a aterizat la Bucureşti, Dusan Uhrin a vorbit despre cantonament şi speră ca mai multe probleme să fie rezolvate cât mai rapid, cum ar fi salariile … Continuă să citești Dusan Uhrin aşteaptă transferuri la Dinamo: „Poate şase, şapte jucători. Am multe promisiuni”

Fabbrini este nesigur de viitorul său la Dinamo

Mijlocaşul italian, Diego Fabbrini a vorbit despre viitorul său la Dinamo și susţine că în următoarele zile, va decide dacă va rămâne în Ștefan cel Mare, având în vedere că la echipa sunt în continuare probleme financiare. „Vom vedea ce se va întâmpla. Trebuie să decid cu familia mea. Peste câteva zile o să iau … Continuă să citești Fabbrini este nesigur de viitorul său la Dinamo

Dinamo pleacă azi în cantonament: „Nu știu ce se va întâmpla când mă întorc”. Ultimele detalii din „haită”

"Câinii” pleacă azi în cantonamentul din Turcia, acolo unde vor efectua un stagiu de pregătire la Bolu. Cu datorii majore, Dinamo trece prin ce-a mai neagră perioadă din istoria sa, iar Steliano Filip și Deian Sorescu trag semnalul de alarmă după ce a apărut informația că Dinamo va intra din nou în insolvență.Cei doi fotbaliști … Continuă să citești Dinamo pleacă azi în cantonament: „Nu știu ce se va întâmpla când mă întorc”. Ultimele detalii din „haită”

Anunț șoc în Ștefan cel Mare: „Riscăm să îl pierdem pe Dusan Uhrin!”

Dinamo trece printr-o perioadă extrem de dificilă în care doar suporterii fideli îi sunt alături și încearcă să evite în continuare dezastrul unui faliment. De parcă nu era de ajuns faptul că echipa noastră are datorii de ordinul milioanelor de euro, lucrurile scapă de sub control. Se pare că fotbaliștii care au jucat chiar și … Continuă să citești Anunț șoc în Ștefan cel Mare: „Riscăm să îl pierdem pe Dusan Uhrin!”

Dinamo vinde la rivali. Transferul a fost confirmat de PCH

FCSB l-a achiziționat de la Dinamo pe mijlocașul Mario Lăcătuș (17 ani), în urmă cu o săptămână, iar azi a apărut și suma de transfer. Pe pagina de Facebook a PCH a fost confirmat transferul și că acesta s-a făcut pentru suma de 50.000 de euro. "Cânii" au anunțat și faptul că banii de la … Continuă să citești Dinamo vinde la rivali. Transferul a fost confirmat de PCH

Un nou dinamovist și-a depus memoriu și vrea să plece. Ce l-a nemulțumit pe jucător

Revenit la Dinamo în iarnă, când a semnat din postura de jucător liber de contract, Steliano Filip a fost unul dintre cei mai importanți fotbaliști ai "câinilor" din play-out, acolo unde echipa noastră a avut un parcurs excepțional, care i-a permis să evite locurile de retrogradare, chiar dacă la un moment dat păreau condamnați. Acum, … Continuă să citești Un nou dinamovist și-a depus memoriu și vrea să plece. Ce l-a nemulțumit pe jucător

Andrei Blejdea și-a luat rămas bun de la Dinamo! Vezi mesajul de adio

Dinamo de abia s-a salvat în sezonul trecut, dar lucrurile nu s-au îmbunătățit, dimpotrivă. Situația este una disperată, din toate punctele de vedere. Doar fanii de la DDB încearcă să țină corabia pe linia de plutire, dar se apropie startul sezonului și nu se știe cine va mai juca la Dinamo. Antrenorul ceh speră să … Continuă să citești Andrei Blejdea și-a luat rămas bun de la Dinamo! Vezi mesajul de adio

Dinamo, nemulțumită de oferta primită de la Legia pentru Deian Sorescu: „Ce să fie de negociat?”

Fundașul dreapta a lui Dinamo, Deian Sorescu este curtat de Legia Varșovia care a înaintat și o ofertă concretă pentru achizționarea căpitanului roș-albilor. Suma de transfer pentru Deian Sorescu, oferită de Legia Varșovia este de 350.000 de euro, plus TVA, care va fi achitată în două rate: 225.000 de euro până la 30 iunie 2021, … Continuă să citești Dinamo, nemulțumită de oferta primită de la Legia pentru Deian Sorescu: „Ce să fie de negociat?”

Xavier Pascual, prezentat oficial la Dinamo: „Primul lucru, trebuie să vedem unde suntem”

Xavier Pascual a ajuns miercuri în România, la 3 zile distanță după ce a câștigat Liga Campionilor și a fost prezentat oficial în postura de antrenor principal al echipei de handbal, Dinamo București. Antrenorul catalan a oferit primele declarații în calitate de antrenor al lui Dinamo și a dezvăluit cum a acceptat oferta venită din … Continuă să citești Xavier Pascual, prezentat oficial la Dinamo: „Primul lucru, trebuie să vedem unde suntem”