Video I Gabi Glăvan cere timp pentru crearea unei echipe puternice. Cum arată viitorul lui Dinamo

Dinamo a revenit în Superligă, după numai un singur sezon petrecut în Liga a II-a. Astfel, ”câinii” continuă să se întărească în perspectiva noului sezon, în care speră să nu treacă prin emoțiile retrogradării. Gabi Glăvan a oferit detalii cu privire la strategia clubului. În ciuda faptului că nu au scăpat de interdicția la transferuri, … Continuă să citești Video I Gabi Glăvan cere timp pentru crearea unei echipe puternice. Cum arată viitorul lui Dinamo

Video I Dinamo la un pas de al 6 transfer

Dinamo e tot mai activă în perioada de mercato, iar după venirile de luni ale lui Cristian Costin și Dennis Politic, a ajuns sub ”bagheta” lui Burcă și Kevin Ciubotaru. Kevin Ciubotaru, în vârstă de 19 ani, este născut la Roma, în februarie 2004. Este un fundaș stânga și vine la Dinamo din postura de … Continuă să citești Video I Dinamo la un pas de al 6 transfer

Hakim Abdallah, fascinat de atmosfera creată de dinamoviști: ”Să privesc galeria și să aud ce strigă”

Hakim Abdallah (25 de ani) este noul vârf al lui Dinamo București în urma unui acord ca atunci când se va ridica interdicția la transferuri (n.r. ceea ce ar trebui să se întâmple zilele viitoare), vor fi semnate și angajamentele. Hakim Abdallah, fostul atacant al celor de la Excelsior Virton, ar fi urmat să joace … Continuă să citești Hakim Abdallah, fascinat de atmosfera creată de dinamoviști: ”Să privesc galeria și să aud ce strigă”

Dinamo a ajuns la 5 transferuri vara aceasta!

Dinamo a reușit să mai rezolve două transferuri în perioada de mercato a verii. Revenită în primul eșalon, echipa noastră nu mai vrea să trăiască din nou experiența retrogradării, astfel că este așteptată să își îmbunătățească lotul considerabil. După transferurile lui Hakim Abdallah, Adnan Golubovic și Goncalo Gregorio, Dinamo a mai bătut palma cu doi … Continuă să citești Dinamo a ajuns la 5 transferuri vara aceasta!

Video I Concluziile lui Ovidiu Burcă, după amicalul cu Zalaegerszeg

Dinamo a pierdut partida amicală cu Zalaeferszeg, scor 0-1, paridă disputată duminică seară în cadrul cantonamentului din Slovenia. După confruntarea cu gruparea din Ungaria, Ovidiu Burcă a vorbit despre acest meci, dar și despre stadiul la care se află echipa cu câteva zile înaintea debutului Superligii României. Deși Dinamo a pierdut ultimul amical cu 0-1, … Continuă să citești Video I Concluziile lui Ovidiu Burcă, după amicalul cu Zalaegerszeg

Dinamo cedează în al doilea amical al verii

În al doilea meci de pregătire din cantonamentul din Slovenia, Dinamo a fost învinsă de Zalaegerszeg (locul 9 în prima divizie sezonul trecut), scor 0-1. ”Câinii” au fost salvați de intervențiile impresionante ale lui Adnan Golubovic, portarul sloven aflat la prima apariție, care nu a mai avut ce face la șutul din minutul 85 al … Continuă să citești Dinamo cedează în al doilea amical al verii

Conducerea lui Dinamo a intrat în cantonament

Dinamo este în cantonament în Slovenia. Reveniți în prima divizie, fotbaliștii lui Ovidiu Burcă se pregătesc pentru meciurile tari din ”A”. Astăzi, Dinamo evoluează în cel de-al doilea meci amical din cadrul cantonamentului de vară de la Zrece. La meci vor asista și doi dintre oficialii ”câinilor”, Andrei Nicolescu, acționar majoritar, și Gabriel Glăvan, director … Continuă să citești Conducerea lui Dinamo a intrat în cantonament

Adnan Golubovic, îl cere pe Miha Mevlja în ”haită”

Dinamo dispută al doilea amical al stagiului sloven. După 1-0 cu croații de la Slaven Belupo, elevii lui Ovidiu Burcă vor juca împotriva maghiarilor de la Zalaegerszeg (locul 9 în prima divizie). Formația ce și-a adjudecat ultima Cupă a Ungariei. Atât fotbaliștii, cât și staff-ul tehnic, trag tare în cantonamentul din Slovenia, pentru a fi … Continuă să citești Adnan Golubovic, îl cere pe Miha Mevlja în ”haită”

Goncalo Gregorio: ”E o mare plăcere”

Atacantul Goncalo Gregorio s-a alăturat deja lotului lui Ovidiu Burcă în cantonamentul din Slovenia. Dinamo continuă să se întărească pentru sezonul 2023-2024, chiar dacă nu au siguranța că vor reuși să scape de interdicția la transferuri. Astfel, după ce s-au înțeles cu Adnan Golubovic (portar) și Hakim Abdullah (atacant), ”câinii” au ajuns la un acord … Continuă să citești Goncalo Gregorio: ”E o mare plăcere”

Pleacă Lamine Ghezali de la Dinamo? ”Am auzit de interes”

Lamine Ghezali (23 de ani) a fost unul dintre cei mai buni jucători ai lui Dinamo în sezonul în care "câinii" revin după doar un an în Liga 1. Atacantul francez format la Saint-Etienne a înscris 12 goluri și a oferit 5 pase decisive în sezonul recent încheiat din Liga 2, inclusiv trei reușite în … Continuă să citești Pleacă Lamine Ghezali de la Dinamo? ”Am auzit de interes”