Interviu în EXCLUSIVITATE cu Mihai Popescu: „Împreună reconstruim Dinamo pe care îl știm cu toții”

În această perioadă am decis alături de colegii mei să realizăm o serie de interviuri, iar voi să aveți posibilitatea de a adresa câte trei întrebări. După interviul cu Deian Sorescu, acum am vorbit cu fundașul central al lui Dinamo, Mihai Popescu. Dinamovistul a avut amabilitatea de a răspunde întrebărilor voastre, în EXCLUSIVITATE pentru doardinamo.com. … Continuă să citești Interviu în EXCLUSIVITATE cu Mihai Popescu: „Împreună reconstruim Dinamo pe care îl știm cu toții”

Ioan Andone acuză oficialii clubului pentru că au vrut să scape de Nistor

Pierdere uriașă pentru Dinamo, în prima repriză a marelui derby cu FCSB. Dan Nistor s-a accidentat, fără să fie în duel cu niciun adversar. Căpitanul a acuzat probleme musculare și a fost înlocuit cu Neicuțescu. Faptul că Nistor e unul dintre cei mai importanți jucători din Ștefan cel Mare, a fost evidențiat și de Ioan … Continuă să citești Ioan Andone acuză oficialii clubului pentru că au vrut să scape de Nistor

Ioan Andone în conflict cu fanii lui Dinamo: „La Voluntari nu se înjură”

Dinamo a reuşit victoria, 1-0 la Voluntari, dar suporterii sunt în continuare nemulţumiţi. Câţiva suporteri aflaţi la tribuna oficială i-au înjurat pe jucători, iar Ioan Andone, a intervenit. După ce spiritele s-au liniștit și soarele a răsărit, fostul mare jucător al clubului Dinamo, a explicat pentru PRO X, cum a decurs acel incident. "Cred că … Continuă să citești Ioan Andone în conflict cu fanii lui Dinamo: „La Voluntari nu se înjură”

AVANCRONICĂ | FC Voluntari – Dinamo Bucureşti

FC Voluntari şi Dinamo Bucureşti se vor întâlni în această seară, în etapa a 14-a a Ligii 1, pe stadionul "Anghel Iordănescu" din Voluntari, de la ora 21:00. Cele două echipe s-au mai duelat de nouă ori în Liga 1 şi de fiecare dată s-a impus gruparea alb-roşie, aceasta fiind şi singura formaţie dintre cele … Continuă să citești AVANCRONICĂ | FC Voluntari – Dinamo Bucureşti

Cum vede Ioan Andone schimbarea de pe banca lui Dinamo

Fostul antrenor al lui Dinamo, Ioan Andone a vorbit despre situația de la Dinamo și a făcut câteva dezvăluiri contractuale din perioada când activa în Ștefan cel Mare. "Fălcosul" afirmă că ar fi putut antrena şi în prezent Dinamo, dacă nu acceptă să plece pe cale amiabilă, de la alb-roșii. "Ce să pot să comentez? … Continuă să citești Cum vede Ioan Andone schimbarea de pe banca lui Dinamo

Cristi Borcea la Voluntari? Răspunsul lui Ioan Andone

În ultimele zile au apărut speculații în legătură cu dorinţa fostului acţionar de la Dinamo, Cristi Borcea, de a achiziţiona pachetul majoritar de acţiuni de la FC Voluntari. Recent, într-o intervenţie, managerului general al ilfovenilor, Ioan Andone a declarat că echipa va fi, în continuare, deţinută de Consiliul Local şi nu se pune problema cedării … Continuă să citești Cristi Borcea la Voluntari? Răspunsul lui Ioan Andone

Ioan Andone, mesaj pentru Niculescu: “Am vorbit cu el! Era momentul lui”

Fostul antrenor dinamovist Ioan Andone urmăreşte des partidel jucate de Dinamo şi ştie ce-l aşteaptă de acum pe “Clau-gol”, după ce acesta a fost instalat pe banca tehnică a "câinilor". Ioan Andone a discutat cu fostul său elev de la Dinamo şi i-a transmis acestuia ce are de făcut pentru a putea redresa echipa. Managerul … Continuă să citești Ioan Andone, mesaj pentru Niculescu: “Am vorbit cu el! Era momentul lui”

Ion Gheorghe părăsește „haita”! Cu ce echipă din prima Liga a semnat

După sosirea lui Armando Cooper, Dinamo a oficializat și plecarea lui Ion Gheorghe în vârstă de 18 ani. Mijlocaș crescut de Dinamo, a semnat pe 4 ani cu Voluntari, iar "câinii" au și procente dintr-un viitor transfer, informează TV Telekom Sport. Gheorghe a atras atentia mai multor antrenori de la Dinamo, printre care Ioan Andone, … Continuă să citești Ion Gheorghe părăsește „haita”! Cu ce echipă din prima Liga a semnat

Arabii l-au întrebat pe Mutu despre problemele cu drogurile | Raspunsul „Briliantului”

Ajuns antrenor intr-o tara destul de stricta, Adrian Mutu nu a putut da uitarii problemele pe care le-a avut in trecut cu consumul de cocaina, in perioada in care era jucatorul lui Chelsea Londra. Arabii l-au întrebat pe Adi Mutu de droguri, după ce fostul antrenor al celor de la FC Voluntari a preluat echipa … Continuă să citești Arabii l-au întrebat pe Mutu despre problemele cu drogurile | Raspunsul „Briliantului”

Mahlangu, unul dintre cei mai buni jucători din Liga I, şi-a cucerit rivalii din campionat: „E unul dintre fotbaliștii ce ridică nivelul campionatului”

May Mahlangu este considerat la Dinamo drept unul dintre pilonii de susținere ai echipei. Mijlocașul sud-african, în vârstă de 29 de ani este apreciat de către Florin Bratu, coechipierii, români sau străini, antrenorii adversari din Liga 1 și specialiștii de la televiziuni. Flavius Stoican, antrenor Poli Iași: "E unul dintre fotbaliștii ce ridică nivelul campionatului. … Continuă să citești Mahlangu, unul dintre cei mai buni jucători din Liga I, şi-a cucerit rivalii din campionat: „E unul dintre fotbaliștii ce ridică nivelul campionatului”