Pablo Cortacero a venit cu mare fast la Dinamo, după ani de zile în care Ionuţ Negoiţă nu a reuşit să aducă banii necesari pentru ca echipa să facă performanţă. Totuşi, paradisul financiar promis de iberic s-a transformat într-un coşmar pentru echipă, anagajaţi şi suporteri, iar ultimele date arată problemele cu care se confruntă clubul … Continuă să citești Cum a ajuns Pablo Cortacero să ducă clubul într-o situaţie şi mai grea decât în „era Ionuţ Negoiţă”
Managerul lui Dinamo, anunță obiectivul lui Dinamo după victoria din Cupa României
Mario Nicolae, noul manager sportiv de la Dinamo, a tras concluziile după victoria „câinilor” cu Dunărea Călărași, scor 3 - 1. „A fost un meci foarte greu, felicit băieții și stafful tehnic. Aveam nevoie de o astfel de victorie, ne așteaptă un joc greu luni, cu Voluntari. Aveam nevoie de o descătușare.E clar că ne … Continuă să citești Managerul lui Dinamo, anunță obiectivul lui Dinamo după victoria din Cupa României
Ionel Gane: “Sunt fericit că sunt aici, trăiesc ceva unic!”
Antrenorul lui Dinamo, Ionel Gane a vorbit în cadrul unui interviu acordat celor de la LPF despre situaţia actuală de la Dinamo. Tehnicianul a mărturisit că există o anumită presiune din partea suporterilor dinamoviști dar spune că această presiune îl ajută să treacă orice obstacol.“Mie îmi place această presiune (n.r. – a suporterilor), am simţit-o … Continuă să citești Ionel Gane: “Sunt fericit că sunt aici, trăiesc ceva unic!”
Ioan Andone e de azi membru DDB
Ioan Andone, fost mare jucător și antrenor al lui Dinamo, în prezent managerul general al clubului de fotbal FC Voluntari, Ioan Andone, a devenit membru al asociaţiei suporterilor dinamovişti, DDB. „Fălcosul” cotizează 1948 de euro anual pentru salvarea echipei noastre.DDB e programul socios prin care suporterii formației din „Ștefan cel Mare” își aduc aportul financiar, … Continuă să citești Ioan Andone e de azi membru DDB
Patrick Kluivert şi Guus Hiddink se alătură proiectului DDB! Cum s-a ajuns aici
Eforturile depuse de membri programului DDB nu trec neobservate și lumea fotbalului este impresionata de ceea ce reușesc fanii dinamoviști. Mai nou, doi oameni celebri în fotbalul mondial au promis că îşi vor face card DDB. Este vorba de Patrick Kluivert şi Guus Hiddink, care vor să se alăture proiectului.Totul s-a întâmplat prin intermediul lui … Continuă să citești Patrick Kluivert şi Guus Hiddink se alătură proiectului DDB! Cum s-a ajuns aici
Giani Stere, prima reacție după ce a semnat cu Dinamo: „Îmi doresc să debutez cât mai repede în tricoul alb-roșu”
Dinamo i-a găsit înlocuitor lui Adam Nemec, accidentat în partida cu Sepsi, 0-0. "Câinii" s-au înțeles cu atacantul Giani Stere (21 de ani), care s-a antrenat sub comanda lui Jerry Gane în ultimele două zile. Compartimentul ofensiv al lui Dinamo nu trece prin cea mai bună perioadă. Cu doar două goluri marcate în ultimele cinci … Continuă să citești Giani Stere, prima reacție după ce a semnat cu Dinamo: „Îmi doresc să debutez cât mai repede în tricoul alb-roșu”
DDB continuă să țină clubul în viață! Fanii au mai achitat o datorie: „Am reparat astfel nedreptatea săpașilor”
Peluza Cătălin Hîldan a anunțat în urmă cu câteva momente că au achitat datoriile față de Gheorghe Mulțescu, antrenorul care se află în continuare în cadrul clubului. Gheorghe Mulțescu a stat pe banca lui Dinamo între 14 iulie și 26 august 2020, într-o perioadă extrem de dificilă. Echipa se lupta cu probleme pe toate planurile, … Continuă să citești DDB continuă să țină clubul în viață! Fanii au mai achitat o datorie: „Am reparat astfel nedreptatea săpașilor”
Ovidiu Popescu a aflat cât costă panoul spart! Ce amendă a primit
Ovidiu Popescu nu a scăpat de amendă, după gestul său de la finalul meciului Dinamo - FCSB, scor 0-1, disputat în Liga 1, în urmă cu 2 etape. Jucătorul "roș-albaștrilor" a spart o pancartă amplasată la intrarea tunelului care duce spre vestiarele stadionului din "Ștefan cel Mare", iar Comisia de Disciplină a FRF l-a penalizat … Continuă să citești Ovidiu Popescu a aflat cât costă panoul spart! Ce amendă a primit
VIDEO | Steliano Filip, victorie cu gândul la suporteri: „Trebuie să ne facem treaba mai bine și să le dăm ce le aparține”
Dinamo s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei României, după ce a învins, miercuri, pe teren propriu, cu scorul de 1-0 (0-0), rivala FCSB, deţinătoarea trofeului. Steliano Filip a fost foarte bucuros la finalul meciului cu FCSB, din optimile Cupei României. Fundașul a declarat că unul dintre obiectivele lui Dinamo este câștigarea trofeului.„Ne bucurăm … Continuă să citești VIDEO | Steliano Filip, victorie cu gândul la suporteri: „Trebuie să ne facem treaba mai bine și să le dăm ce le aparține”
AVANCRONICĂ | Dinamo București – FCSB
Dinamo și FCSB se întâlnesc în optimile de finală ale Cupei României, astăzi, de la ora 20:30. Stadionul din Ștefan cel Mare va fi “câmpul” de luptă dintre cele două dueliste cu parcursuri diferite în acest sezon de Liga 1. În „16-imile” Cupei României, Dinamo a trecut de Viitorul Constanța (3-0). De partea cealaltă, FCSB … Continuă să citești AVANCRONICĂ | Dinamo București – FCSB