„Câinii” ies din carantină! Ce urmează pentru dinamoviști

Aflaţi de o săptămână în izolare la domiciliu, dinamoviştii au efectuat, miercuri, la Săftica, testele pentru COVID-19. Acest test are s-a făcut după ce magazionerul clubului a fost găsit pozitiv cu o zi înainte de meciul cu Chindia Târgoviște, partidă care în cele din urmă nu s-a mai disputat. Doctorii au fost analizat probele și … Continuă să citești „Câinii” ies din carantină! Ce urmează pentru dinamoviști

Negoiță îl invită pe Mohammad Murad la negocieri. Vezi cine este foarte aproape de a prelua pachetul majoritar

După ce negocierile cu investitorii din Spania nu au avansat, un alt milionar “îi face curte” lui Ionuț Negoiță. Mohammad Murad, un libanez cu o avere estimată la 150 de milioane de euro și-a declarat interesul pentru a investi la clubul din Ștefan cel Mare. Afaceristul dezvăluie că legăturile sale cu fotbalul sunt foarte interesante. … Continuă să citești Negoiță îl invită pe Mohammad Murad la negocieri. Vezi cine este foarte aproape de a prelua pachetul majoritar

Dinamo a primit cea mai aşteptată veste. LPF a anunţat când vom putea disputa primul meci oficial de la declanşarea pandemiei

Elevii lui Mihalcea nu a putut juca în prima etapă de la reluarea Ligii 1. Magazionerul lui Dinamo a fost testat pozitiv cu coronavirus, iar meciul cu Chindia Târgovişte a fost amânat. Nu acelaşi lucru se va întâmpla şi cu partida împotriva lui Sepsi. Dacă în urma testului de mâine nu se va mai depista … Continuă să citești Dinamo a primit cea mai aşteptată veste. LPF a anunţat când vom putea disputa primul meci oficial de la declanşarea pandemiei

Ionuț Stroe avertizează cluburile din Liga 1, după cazurile de coronavirus: „S-a lăsat garda jos!”

Ministrul Tineretului şi Sportului, Ionuţ Stroe (40 de ani), susține că odată cu relaxarea măsurilor de distanțare socială, echipele din campionat nu au mai respectat în totalitate prototcolul impus de autorități și, astfel, au apărut primele cazuri de COVID-19 din Liga 1. Mai mult, Stroe a avertizat că în caz că alte persoane din cadrul … Continuă să citești Ionuț Stroe avertizează cluburile din Liga 1, după cazurile de coronavirus: „S-a lăsat garda jos!”

Anunțul LPF: Când va reveni Dinamo pe teren după perioada de carantină

Dinamo și FC Botoșani sunt primele două cluburi din Liga 1 care au confirmat cazuri de coronavirus, în cazul magazinerului, respectivul medicului echipei, situație ce a dus la amânarea următoarelor meciuri. Justin Ştefan, secretarul general al LPF, a precizat că fotbaliștii celor de la Dinamo şi FC Botoşani, echipe ce au avut primele cazuri pozitive … Continuă să citești Anunțul LPF: Când va reveni Dinamo pe teren după perioada de carantină

VIDEO | Membrii DDB reacționează după ce Florin Prunea a dat Dinamo în judecată: „Spune că a venit aici pentru Dinamo”

Florin Prunea chiar dacă i s-a terminat contractul pe 13 iunie, acesta nu a încheiat conturile cu Dinamo. Fostul manager general al clubului a anunţat că a dat în judecată clubul. Conform portal.just.ro, dosarul a fost înregistrat în data de 2 iunie 2020. Motivul acţiunii din instanţă este că Prunea nu şi-a primit întreg salariul … Continuă să citești VIDEO | Membrii DDB reacționează după ce Florin Prunea a dat Dinamo în judecată: „Spune că a venit aici pentru Dinamo”

Prunea s-a despărțit oficial de Dinamo

Florin Prunea

Florin Prunea (51 de ani) și-a încheiat pe 13 iunie contractul cu Dinamo. Fostul președinte al clubului a decis să o dea pe Dinamo în judecată, din cauza salariilor pe care nu le-a mai primit din luna octombrie. „E adevărat că am dat Dinamo în judecată. Nu mi-am luat banii din luna octombrie! Adică se … Continuă să citești Prunea s-a despărțit oficial de Dinamo

Ultimele detalii după ce au fost depistate cazuri de COVID-19 la Dinamo și Botoșani

Sezonul lui Dinamo se va decide în următoarele zile, după ce meciul cu Chindia Târgoviște a fost amânat din cauza infectării cu COVID-19 a magazionerului clubului. Cazurile de COVID-19 de la Dinamo şi Botoşani speriaseră celelalte echipe din Liga1. Acestea au avut emoţii până s-au primit rezultatele celui de-al patrulea test. "Toate sunt negative. Deci … Continuă să citești Ultimele detalii după ce au fost depistate cazuri de COVID-19 la Dinamo și Botoșani

Ministrului Ionuţ Stroe după cazurile de coronavirus din Liga 1: „E o lecție dură”

Ministrul Tineretului şi Sportului, Ionuţ Stroe, a declarat vineri, că Liga Profesionistă de Fotbal şi cluburile au promis că respectă toate măsurile de protecţie în vedere prevenirii răspândirii COVID-19 şi că nu înţelege de ce s-a ajuns să existe cazuri de infectare în Liga 1. Stroe spune că ar fi putut fi evitată, dacă protocolul … Continuă să citești Ministrului Ionuţ Stroe după cazurile de coronavirus din Liga 1: „E o lecție dură”

Prima reacție a magazionerului de la Dinamo! Cu ce fotbalist ar fi intrat în contact

Dimineața zilei de joi a venit cu o veste bombă care ar fi putut pune în pericol reluarea Ligii 1: Cătălin Clincea, magazinerul clubului Dinamo, a fost depistat pozitiv la testul pentru coronavirus. Angajatul clubului a fost transportat de urgență la Spitalul "Victor Babeș" din Capitală pentru investigații medicale amănunțite. Clincea a dezvăluit că a … Continuă să citești Prima reacție a magazionerului de la Dinamo! Cu ce fotbalist ar fi intrat în contact