Video I Președintele DDB a răspuns celei mai importante întrebări: ”Ce se întâmplă cu Dinamo dacă planul de reorganizare nu va fi aprobat?”

Fanii din programul DDB, cel care au susținut și susține financiar Dinamo în ultimii ani, așteaptă cu nerăbdare decizia judecătorului sindic, care are ca terme, astăzi, 25 noiembrie 2022.

Dacă acest lucru se va întâmpla, atunci Asociația Peluza Cătălin Hîldan, va deveni acționar majoritar în cadrul clubului societăți, cu 99.17%.

În cadrul emisiunii de la Playsport, dedicată suporterilor dinamoviști ”Dinamo 7/9”, Eduard Galan, a explicat că APCH și DDB, are pregătit un investitor care să preia imediat pachetul majoritar de acțiuni al clubului din Ștefan cel Mare.

”Noi am avut, ca să citez un profesionist care ne ajută, am avut 17 investitori până acum (n.r. ironic). Sau, mă rog, potențiali investitori. Investitorii apar peste tot. Lumea stă în expectativă. Noi personal nu am discutat cu nimeni.

Singurul nostru scop este să curățăm clubul. După aceea, eu cred că asociația, prin program DDB, va fi un partener mult mai de încredere și mult mai serios în discuții pentru parteneriate în vederea susținerii lui Dinamo.

Altceva nu pot să spun, pentru că, atâta timp cât nu există nimic concret, nu este nimic pe masă, zvonuri, arabul care are 10 cămile și 10 miliarde din petrol. Mai vine încă un arab care nu are cămile, dar poate are nisip mult, foarte mult nisip. E necesar în construcții, nu știm. Apar peste tot.

Ceea ce pot eu să spun acum este următorul lucru. Pe noi ne intereseazză acum program DDB, APCH și Dinamo. Dacă vrea cineva să vină alături de noi, în condiții astfel încât Dinamo să aibă viitor, e foarte bine primit.

Indiferent sub ce formă, sponsor, partener, indiferent cum. Dar, până atunci, până avem o discuție preliminară măcar cu cineva, pe noi ne interesează programul, asociația și clubul. Nimic altceva”, a spus președintele programului ”Doar Dinamo București” la emisiunea ”Dinamo 7/9”.

CITESTE SI:

România pusă în gardă după debutul Elveției la Campionatul Mondial

Continuă reproșurile la adresa lui David Țone: ”Oamenii ăștia dau tot timpul vina pe cineva”

Collins Fai nu a uitat de Dinamo: ”Vreau să-i mulțumesc”

5 gânduri despre &8222;Video I Președintele DDB a răspuns celei mai importante întrebări: ”Ce se întâmplă cu Dinamo dacă planul de reorganizare nu va fi aprobat?”&8221;

Lasă un răspuns