Mijlocașul stânga Andrei Sin (27 de ani) nu s-a prezentat la antrenamentul lui Sepsi de astăzi, fiind în aceste zile subiect de dispută între Dinamo și clubul covăsnean. Andrei Sin a semnat cu două echipe de pe prima scenă a fotbalului românesc. Acesta s-a înțeles cu Sepsi, care a și anunțat oficial transferul, dar și … Continuă să citești Ultimele detalii despre transferul lui Andrei Sin la Dinamo
Mircea Rednic a luat decizia finală! „Mâine o să mă întâlnesc cu doi foști acționari”
Mircea Rednic a revenit astăzi în ţară după ce s-a operat în Belgia, iar fostul tehnician al lui Dinamo a reacționat după oferta primită de la Ionuț Negoiță pentru pachetul majoritar de acțiuni de la Dinamo. Actualul finanţator al lui Dinamo, Ionuț Negoiță a anunțat că i-a făcut o ofertă lui Mircea Rednic pentru un … Continuă să citești Mircea Rednic a luat decizia finală! „Mâine o să mă întâlnesc cu doi foști acționari”
Ionuț Negoiță bate în retragere și ridică steagul alb: „Întotdeauna am fost deschis să discutăm”
Ionuţ Negoiţă a vorbit public pentru prima oară după mult timp. Actualul finanţator al lui Dinamo, a vorbit despre incidentul petrecut la hotelul patronat de el. Acesta a avut un mesaj pentru suporteri, cei care au protestat după demiterea lui Mircea Rednic din funcţia de antrenor al echipei. Finanţatorul clubului afirmă că este deschis să … Continuă să citești Ionuț Negoiță bate în retragere și ridică steagul alb: „Întotdeauna am fost deschis să discutăm”
Florin Prunea cere liniște la Dinamo. Ce le transmite suporterilor dinamoviști
Atmosfera de la Dinamo este una extrem de încordată, chiar dacă Ionuț Negoiță a făcut în această seară un anunț important. Contestatul patron din Ştefan cel Mare va ceda pachetul majoritar de acţiuni chiar lui Mircea Rednic (57 de ani), cel pentru care suporterii au pornit un adevărat război cu omul cu banii de la … Continuă să citești Florin Prunea cere liniște la Dinamo. Ce le transmite suporterilor dinamoviști
Negoiță confirmă vânzarea clubului Dinamo: „Dau Dinamo la jumătate de preţ!”
Ionuţ Negoiţă a reacţionat imediat după apariţia informaţiei conform căruia vrea să-i vândă clubul lui Mircea Rednic, fostul antrenor de la Dinamo. Actualul finanţator din Ştefan cel Mare a confirmat totul şi a spus că aceasta este condiţia sa pentru a îndeplini dorinţa suporterilor. Omul de afaceri i-a propus antrenorului să-i dea, în rate, 3 … Continuă să citești Negoiță confirmă vânzarea clubului Dinamo: „Dau Dinamo la jumătate de preţ!”
Praf în ochi | Ionuţ Negoiţă a anunţat că vrea să îi dea clubul lui Mircea Rednic
Ionuţ Negoiţă a luat o decizie surprinzătoare, probabil din dorinţa de a le demonstra suporterilor că face tot posibilul să renunţe la Dinamo. Actualul finanţatorul i-a propus lui Mircea Rednic să preia pachetul de acţiuni la clubul din Ştefan cel Mare. Ionuţ Negoiţă a confirmă în acest moment, că vrea să îi vândă lui Mircea … Continuă să citești Praf în ochi | Ionuţ Negoiţă a anunţat că vrea să îi dea clubul lui Mircea Rednic
Radu Ştefan la Dinamo!? Vezi ce spune conducerea clublui nostru
Fundaşul Radu Ştefan s-ar putea despărţi de Lazio, echipa pentru care a evoluat în ultimele 12 sezoane. Decizia a venit din partea antrenorului italienilor, Simone Inzaghi, care vrea să le facă loc tinerilor în echipa "lazialilor". Internaţionalul român în vârstă de 32 de ani mai are contract cu formaţia din Roma până în 2021, dar … Continuă să citești Radu Ştefan la Dinamo!? Vezi ce spune conducerea clublui nostru
Radu Ștefan spune ADIO lui Lazio după 12 ani! Anunţul făcut de italieni
Clubul Lazio vrea să renunţe la fundaşul Ştefan Radu, a anunţat un reputat jurnalist italian. Potrivit jurnalistului italian Gianluca Di Marzio, fundașul român a discutat cu președintele Claudio Lotito, care i-a transmis că îl lasă să plece gratis, deși mai are contract până pe 30 iunie 2021. “Ceva straniu, nu reușesc să înțeleg” – a … Continuă să citești Radu Ștefan spune ADIO lui Lazio după 12 ani! Anunţul făcut de italieni
Fanii lui Dinamo continuă războiul cu oficialii clubului: „Oamenii lui Nea Goiță”
Florin Prunea, 50 de ani, este noul manager general al lui Dinamo. La scurt timp după anunţul că Florin Prunea este noul manager general al clubului, ultraşii lui Dinamo i-au cerut demisia fostului portar. Au fost mai multe mesaje transmise de către grupurile de suporteri ce alcătuiesc "Peluza Cătălin Hîldan". Liderii peluzei (PCH), au publicat … Continuă să citești Fanii lui Dinamo continuă războiul cu oficialii clubului: „Oamenii lui Nea Goiță”
Dinamo a semnat cu noul sponsor! Câţi bani vor încasa „câinii” pe sezon
Dinamo are de astăzi un nou sponsor oficial, după ce parteneriatul cu Orange s-a încheiat. Unibet va deveni sponsorul principal, detronând astfel compania Orange, după mai bine de un deceniu! Orange figura ca sponsor principal pe tricourile dinamoviștilor încă din 2007. Dinamo a semnat cu Unibet pentru o perioadă de trei ani. De altfel, compania … Continuă să citești Dinamo a semnat cu noul sponsor! Câţi bani vor încasa „câinii” pe sezon