Gafă mondială a ministrului Eduard Novak față de Robert Glință!

Când te uiţi la prestaţia ministrului Sporturilor din ultimele luni, rămâi cu gura căscată! Pentru că seria gafelor sale, e tot mai mare! David Popovici a revenit în ţară, duminică seară, alături de el fiind şi Robert Glinţă. Ei au fost întâmpinaţi la scara avionului, înainte de festivitatea de la Salonul Oficial al Aeroportului Henri … Continuă să citești Gafă mondială a ministrului Eduard Novak față de Robert Glință!

Start la înscrierile candidaturilor pentru alegerile DDB

Vineri, 17 iunie, prin intermediul email-ului, Programul „DoarDinamoBucurești” a dat drumul procesului de depunere a dosarelor pentru cei care vor candida pentru funcția de președinte al programului. Alegerile pentru Programul DDB au fost amânte o perioadă destul de lungă. Se pare, însă, că momentul mult așteptat a venit. Astfel, în această vară, unul dintre cele … Continuă să citești Start la înscrierile candidaturilor pentru alegerile DDB

Răzvan Zăvăleanu mai are de rezolvat o problemă! Ce se va întâmpla cu sigla

Dinamo a bifat ce mai neagră perioadă din istoria clubului. „Câinii” au retrogradat pentru prima oară în istorie, după ce U Cluj s-a impus cu 2-0 pe teren propriu și a remizat pe stadionul din Ștefan cel Mare, 1-1. La acest eșec, conducerea lui Dinamo mai are de gestionat și problema siglei, ale cărui drepturi … Continuă să citești Răzvan Zăvăleanu mai are de rezolvat o problemă! Ce se va întâmpla cu sigla

Noi plecări din Ștefan cel Mare: ”Azi desfacem contractul cu el, urmează alți doi jucători”

Astăzi, conducerea lui Dinamo, mai exact reprezentanții proiectului DDB şi administratorul judiciar Răzvan Zăvăleanu, au susţinut o conferinţă de presă în care administratorul judiciar al echipei a vorbit și despre următoarele plecări de la echipă. ”Cu Steliano Filip am căzut deja la o înțelegere, vom desface astăzi contractul dacă și clubul la care pleacă va … Continuă să citești Noi plecări din Ștefan cel Mare: ”Azi desfacem contractul cu el, urmează alți doi jucători”

Video I Răzvan Zăvăleanu, noi detalii despre viitorul lui Dinamo

Într-o conferință de presă ținută joi, alături de reprezentanții proiectului DDB, Răzvan Zăvăleanu, administratorul judiciar al lui Dinamo, a vorbit despre strategia echipei în viitorul apropiat. Zăvăleanu, a vorbit despre discuțiile avute cu Dorin Șerdean, dar și cu președintele Clubului Sportiv Dinamo și pe ce stadion vom juca în sezonul viitor. ”Domnul Șerdean ne-a transmis … Continuă să citești Video I Răzvan Zăvăleanu, noi detalii despre viitorul lui Dinamo

Video I Conferință de presa DDB. Cum se reinventează proiectul socios

Astăzi, conducerea lui Dinamo, mai exact reprezentanții proiectului DDB şi administratorul judiciar Răzvan Zăvăleanu, au susţinut o conferinţă de presă în care au vorbit despre viitorul clubului în perioada următoare. După ce proiectul socios s-a confruntat cu probleme majore de credibilitate în ultimele luni, totul culminând cu pierderea a mii de cotizanți, reprezentanții Programului DDB … Continuă să citești Video I Conferință de presa DDB. Cum se reinventează proiectul socios

CCA a anunțat arbitrul de la Dinamo – U Cluj

Pentru Dinamo urmează meciul cu U Cluj, duminică, 29 mai, ora 21:00, contând pentru, manșa retur a barajului de menținere/promovare în Liga 1. Comisia Centrală a Arbitrilor (CCA) a anunţat brigada care va oficia partida Dinamo București Napoca – Universitatea Cluj. Astfel, arbitru central a fost desemnat Cojocaru Adrian Viorel (Galaţi). Acesta va fi ajutat … Continuă să citești CCA a anunțat arbitrul de la Dinamo – U Cluj

Dusan Uhrin, despre prima de joc, promisă de dinamoviști pentru meciul cu U Cluj: ”Nu joacă banii!”

Dinamo şi U Cluj se întâlnesc în ”Ştefan cel Mare” pentru manşa retur din barajul de promovare/menţinere în Liga 1, duminică, 29 mai, de la ora 21:00. Câinii pleacă cu un dezavantaj de două goluri. Elevii lui Erik Lincar s-au impus cu scorul de 2-0. Conducerea din Ștefan cel Mare le-a promis o primă uriașă … Continuă să citești Dusan Uhrin, despre prima de joc, promisă de dinamoviști pentru meciul cu U Cluj: ”Nu joacă banii!”

Christian Irobiso, încrezător înaintea barajului cu U Cluj: ”Putem să întoarcem situaţia”

”Câinii” vor juca în Ștefan cel Mare cu U Cluj, manșa retur a barajului de menținere/promovare în Liga 1, duminică, 29 mai, ora 21:00. La conferința de presă organizată înainte de meciul cu arădenii, pe lângă tehnicianul Dusan Uhrin, a fost prezent și atacantul formației noastre, Christian Irobiso (28 ani). Acesta a prefațat meciul și … Continuă să citești Christian Irobiso, încrezător înaintea barajului cu U Cluj: ”Putem să întoarcem situaţia”

Dusan Uhrin, înaintea returului cu U Cluj. Mesaj către jucători

Dinamo se pregăteşte de manșa retur din barajul cu U Cluj care se joacă duminică, de la 21:00 pe stadionul Dinamo. Astăzi, în conferința de presă organizată înaintea duelului de duminică, antrenorul lui Dinamo, Dusan Uhrin jr. (54 de ani) a prefațat partida cu ardelenii și spune că înțelege presiunea pusă de fani și vrea … Continuă să citești Dusan Uhrin, înaintea returului cu U Cluj. Mesaj către jucători