Neluț Roșu a concluzionat meciul din Giulești

Meciul dintre Rapid şi Dinamo a fost tensionat, atât pentru echipe, care au stat sub miza rezultatului, cât şi pentru galeriile celor două cluburi. Rapid - Dinamo s-a jucat din nou pe prima scenă a fotbalului românesc, după mai bine de un an, iar scorul afișat pe tabelă la sfârșitul meciului a fost de 4-0. … Continuă să citești Neluț Roșu a concluzionat meciul din Giulești

Comunicat de presă al Jandarmeriei Române, după interzicerea scenografiei dinamoviștilor

În această seară, au existat tensiuni înaintea derby-ului dintre Rapid și Dinamo, din etapa a opta a SuperLigii. Dacă o parte din fanii Rapidului au fost interziși inițial în Giulești de către jandarmi, cei din galeria lui Dinamo au avut și ei probleme cu forțele de ordine, în ceea ce privește coregrafia. Fanii lui Dinamo … Continuă să citești Comunicat de presă al Jandarmeriei Române, după interzicerea scenografiei dinamoviștilor

Scandal înaintea derby-ului Rapid – Dinamo. Ambele galerii amenință cu părăsirea stadionului

Înaintea derby-ului din etapa a opta din Superliga României, dintre Rapid și Dinamo, au avut loc incidente la accesul în noul stadion ”Rapid”. Dinamo a primit 600 de bilete pentru derby-ul cu Rapid, din deplasare, contând pentru etapa a opta a Superligii. Doar că, cu 30 de minute înainte de startul meciului, PCH a luat … Continuă să citești Scandal înaintea derby-ului Rapid – Dinamo. Ambele galerii amenință cu părăsirea stadionului

Mircea Rednic a fost externat! Prima declarație a ”Puriului”

Mircea Rednic a fost operat pe cord după ce a suferit un infarct. Din fericire, starea "Puriului" s-a îmbunătăţit şi el a fost externat. Mircea Rednic, a fost externat din Spitalul Judeţean Arad, la două zile după ce a fost internat în urma infarctului suferit pe 28 august la meciul de campionat cu FCSB. Fostul … Continuă să citești Mircea Rednic a fost externat! Prima declarație a ”Puriului”

Dorin Rotariu la Dinamo? Ovidiu Burcă a anunțat că mercato-ul nu s-a terminat!

Dinamo București a făcut câteva transferuri importante după revenirea în Superliga României, dar campania de achiziții a echipei noastre nu s-a încheiat. Antrenorul lui Dinamo, Ovidiu Burcă, a anunțat, înaintea derby-ului cu Rapid, că așteaptă un nou transfer în vestiar. Ovidiu Burcă este mulțumit de campania de mercato reușită în această vară, însă a anunțat … Continuă să citești Dorin Rotariu la Dinamo? Ovidiu Burcă a anunțat că mercato-ul nu s-a terminat!

Ovidiu Burcă anunță că Dinamo pleacă de pe Arcul de Triumf

În așteptarea construirii noului stadion din "Ștefan cel Mare", Dinamo a ales arena "Arcul de Triumf" pentru a-și disputa meciurile din postura de echipă gazdă. Ovidiu Burcă, s-a plâns de suprafaţa de joc a arenei din sectorul 1, după meciul cu Petrolul din etapa trecută, încheiat la egalitate, scor 1-1. Deşi ”Arcul de Triumf” i-a … Continuă să citești Ovidiu Burcă anunță că Dinamo pleacă de pe Arcul de Triumf

Probleme de efectiv pentru Rapid. Ce spune Cristiano Bergodi, înainte derby-ului din Giulești

Meciul dintre Rapid și Dinamo este programat în această seară, de la 21:30, pe stadionul din Giulești. Cristiano Bergodi (58 de ani) a anunțat la conferința de presă premergătoare duelului cu Dinamo București, că nu se va putea baza pe Marko Dugandzic (29 de ani), golgheterul Rapidului din sezonul precedent. Croatul a simțit dureri la … Continuă să citești Probleme de efectiv pentru Rapid. Ce spune Cristiano Bergodi, înainte derby-ului din Giulești

Andrei Nicolescu, anunță victoria cu Rapid

Derby-ul dintre Rapid și Dinamo este programat vineri, de la 21:30, pe stadionul din Giulești. Cu o zi înainte de meciul din Giulești, administratorul special de la Dinamo, Andrei Nicolescu, a vorbit despre meciul din Giulești, dar și despre modul în care se va comporta când va fi față în față cu președintele Daniel Niculae … Continuă să citești Andrei Nicolescu, anunță victoria cu Rapid

Conferință de presă I Răzvan Patriche, înainte de Rapid – Dinamo

Dinamo București, vrea să continue seria meciurilor bune. Dinamo București se va deplasa în Giulești, vineri, 1 septembrie, pentru derby-ul cu Rapid. Partida contând în etapa a 8-a, este programată să înceapă la ora 21:30. ”Câinii” abordează cu un moral excelent acest derby, fiind neînvinsă în ultimele 4 etape în Liga 1 și accederea în … Continuă să citești Conferință de presă I Răzvan Patriche, înainte de Rapid – Dinamo

O nouă lovitură dată de Dinamo pe piața transferurilor

Secția de polo masculin al Clubului Sportiv Dinamo, continuă să se întărească pentru startul noului sezon competițional. Centrul Cosmin Radu, cel mai valoros poloist român în ultimii 20 de ani şi fost căpitan al naţionalei, va juca un sezon la echipa Dinamo Bucureşti. ”Bine ai venit, Cosmin Radu! Echipa de polo Dinamo va beneficia în … Continuă să citești O nouă lovitură dată de Dinamo pe piața transferurilor