Transfer ratat de Mircea Rednic

Dinamo a avut în teste începând de joi un portar de origine norvegiană, dar care a crescut în Anglia şi a fost convocat recent la naţionala Irlandei, ţară din care provine tatăl său. Potrivit celor de la telekomsport.ro, jucătorul nu s-a pus de acord în privinţa unor clauze din contract. În aceste condiții, portarul în … Continuă să citești Transfer ratat de Mircea Rednic

VIDEO: Antrenament amânat | Amicalul lui Dinamo în pericol! 

"Câinii roșii" au ales Antalya ca loc pentru a pregăti a doua parte a campionatului, însă vremea le face feste. În aceste zile, zona din sud-vestul Turciei în care se află află dinamoviștii este, practic, indundată pe ploile torenţiale, lucru pentru care amicalele lui Dinamo sunt în pericol! Dinamo în loc să se antreneze pe … Continuă să citești VIDEO: Antrenament amânat | Amicalul lui Dinamo în pericol! 

Surprize la reunirea lui Dinamo! Pe cine lasă „acasă” Rednic, înaintea cantonamentului din Turcia

Dinamo are programată azi reunirea lotului, după vacanța de iarnă. Mâine, elevii lui Mircea Rednic vor face vizita medicală, iar poimâine, pe 11 ianuarie, vor pleca în stagiul de pregătire din Turcia. Deţinător al celui mai mare salariu de la Dinamo, 12.000 de euro lunar, Gomelt a transmis că nu vrea să plece din Ştefan … Continuă să citești Surprize la reunirea lui Dinamo! Pe cine lasă „acasă” Rednic, înaintea cantonamentului din Turcia

OFICIAL | Programul dinamoviștilor stabilit de Mircea Rednic. Când se reunesc „câinii” şi ce meciuri de pregătire vor fi în Turcia

Antrenorul principal Mircea Rednic a stabilit programul de pregătire pentru echipa din Ştefan cel Mare până la reluarea sezonului competiţional, programată la începutul lunii februarie din 2019. Anunţul este făcut pe site-ul oficial al clubului http://www.fcdinamo.ro. Reunirea lotului a fost programată miercuri, 9 ianuarie, fiind urmată a doua zi de vizita medicală la Institutul Naţional … Continuă să citești OFICIAL | Programul dinamoviștilor stabilit de Mircea Rednic. Când se reunesc „câinii” şi ce meciuri de pregătire vor fi în Turcia

„Câinii” au revenit în ţară după încheierea pregătirii de vară | Florin Bratu și-a fixat obiectivul pentru noul sezon

Dinamo a încheiat miercuri turneul de pregătire susţinut în Polonia. Florin Bratu, împreună cu elevii săi, revenind în ţară joi, 12 iulie. Două victorii, două înfrângeri şi o remiză, e bilanţul lui Dinamo în cantonamentul din Polonia. Golurile ”câinilor” au fost marcate de: Deian Sorescu, Sergiu Hanca(2), Daniel Popa(2), Ionuț Șerban, Dan Nistor(2), Denis Ciobotariu, … Continuă să citești „Câinii” au revenit în ţară după încheierea pregătirii de vară | Florin Bratu și-a fixat obiectivul pentru noul sezon

Florentin Petre nu este impresionat de transferurile făcute de Dinamo

Dinamo a făcut doar trei transferuri în această vară, dar niciunul dintre noii jucătorii aduşi nu l-a impresionat pe fostul jucător al formaţiei din Ştefan cel Mare. ”Lotul mi se pare destul de subţire din punct de vedere al valorii. Din ce am văzut, din meciurile de pregătire, le va fi foarte greu. Pentru că … Continuă să citești Florentin Petre nu este impresionat de transferurile făcute de Dinamo

Concluziile lui Ionel Dănciulescu după încheierea pregătirii de vară: „Nu mă îngrijorează aceste rezultate”

Dinamo a încheiat miercuri turneul de pregătire susţinut în Polonia. Florin Bratu, împreună cu elevii săi, vor reveni în ţară joi, 12 iulie, (ora 17:20). Directorul general Ionel Dănciulescu e mulțumit de cantonamentul din Polonia, dar trage un semnal de alarmă către jucătorii tineri. "A fost o perioadă grea, dar băieții s-au pregătit exemplar. Echipa … Continuă să citești Concluziile lui Ionel Dănciulescu după încheierea pregătirii de vară: „Nu mă îngrijorează aceste rezultate”

Dinamo a terminat pregătirea din Polonia | Concluziile lui Florin Bratu

Florin Bratu a terminat pregătirea cu Dinamo şi a vorbit despre cum arată clubul la finalul cantonamentului din Polonia. Două victorii, două înfrângeri şi o remiză, e bilanţul lui Dinamo în cantonamentul din Polonia. Golurile ”câinilor” au fost marcate de: Deian Sorescu, Sergiu Hanca(2), Daniel Popa(2), Ionuț Șerban, Dan Nistor(2), Denis Ciobotariu, Robert Moldoveanu, Mihai … Continuă să citești Dinamo a terminat pregătirea din Polonia | Concluziile lui Florin Bratu

Dinamo, eşec în ultimul amical din Polonia

Dinamo a disputat azi al cincilea şi ultimul amical din turneul de pregătire susţinut în Polonia. "Câinii roşii" au pierdut la scor (2-5) meciul cu formaţia Chojniczanka Chojnice - locul 3 în liga a doua poloneză. Echipa de start a lui Dinamo: Eșanu, D. Ciobotariu, Ehmann, C. Dima, Vl. Olteanu, I. Șerban, Dudea, Tîrcoveanu, Pesic, … Continuă să citești Dinamo, eşec în ultimul amical din Polonia

Florin Bratu după primele trei amicale din cantonamentul din Polonia: „Încă nu am cristalizat un prim ”11”

Dinamo este neînvinsă în cantonamentul din Polonia, iar elevii lui Florin Bratu remizează cu Zaglebie Lubin, scor 1-1. ”Câinii” au învins cu 4-0 pe Olimpia Elblag, cu 3-0 pe Arka Gdynia şi au făcut 1-1 cu Zaglebie Lubin. Tehnicianul nostru se arată optimist în ceea ce privește startul în noul sezon al Ligii 1, Bratu … Continuă să citești Florin Bratu după primele trei amicale din cantonamentul din Polonia: „Încă nu am cristalizat un prim ”11”