Sâmbăta trecută, conducătorii lui Aerostar Bacău au făcut o conferinţă de presă şi au prezentat cele şapte achiziţii făcute până acum. Un lucru nefiresc, având în vedere că un astfel de eveniment e realizat la finalul perioadei de antrenamente, înainte de reluarea campionatului, nu la cinci zile după reunire. Până acum, echipa antrenată de Florin … Continuă să citești Florin Bratu a renunţat la jucătorul împrumutat de la Dinamo
Clubul Dinamo i-a rămas aproape de inimă lui Elis Bakaj
Cel poreclit ”Cristiano Ronaldo de Albania” pentru stilul în care execută loviturile libere, a jucat, în urmă cu opt ani, la Dinamo. Chiar dacă a jucat puţin la clubul din Ştefan cel Mare, ”câinii roșii” i-au rămas şi acum aproape lui Bakaj. Albanezul în vârstă de 31 de ani, joacă acum în Belarus, la Shakhtyor … Continuă să citești Clubul Dinamo i-a rămas aproape de inimă lui Elis Bakaj
Handbal | Pierdere importantă pentru Dinamo! Extrema „dulăilor” va juca la deţinătoarea trofeului Ligii Campionilor, începând din vară
După doi ani petrecuți în Ștefan cel Mare, Hugo Descat pleacă de la Dinamo. Extrema stângă în vârstă de 25 de ani va evolua, din vara lui 2019, la Montpellier, după cum au anunţat francezii. Clubul francez şi-a prezentat azi cele cinci achiziţii pentru sezonul 2019-2020, iar handbalistul de la campioana României figurează printre acestea. … Continuă să citești Handbal | Pierdere importantă pentru Dinamo! Extrema „dulăilor” va juca la deţinătoarea trofeului Ligii Campionilor, începând din vară
Cristi Pulhac deplânge starea actuală a clubului: „Sper să se întâmple ceva bun anul ăsta”
Sala Dinamo a fost duminică, 20 ianuarie 2019, gazda unui super-turneu de old boys, intitulat Trofeul Legendelor 2019, la care au evoluat cele mai reprezentative echipe ale Bucureștiului, și nu numai, Steaua, Dinamo, Rapid și Sportul Studențesc. Jucători importanți, care au scris istorie în tricourile celor patru echipe, au fost prezenți la mini-competiția câștigată de … Continuă să citești Cristi Pulhac deplânge starea actuală a clubului: „Sper să se întâmple ceva bun anul ăsta”
Florin Bratu a rămas cu sufletul alături de Dinamo și anunță: „Voi reveni!”
După despărţirea cu scântei de Dinamo, Florin Bratu a preluat surprinzător formaţia de liga secundă Aerostar Bacău. Totuși, "Mitralieră" a rămas cu sufletul alături de Dinamo și are încredere că Mircea Rednic poate rezolva problemele din Ștefan cel Mare. Fostul atacant e sigur că va reveni la Dinamo și recunoaște erorile pe care le-a făcut. … Continuă să citești Florin Bratu a rămas cu sufletul alături de Dinamo și anunță: „Voi reveni!”
Ionuț Lupescu îl ”trage de urechi” pe Negoiță.
La sfârșitul săptămânii trecute, Dinamo a jucat al treilea amical din Antalya. Echipa lui Mircea Rednic a trecut cu 3-2 de letonii de la Liepaja, printr-un hat-trick bifat de către Daniel Popa (23 de ani). Prezent la Trofeul Legendelor Capitalei, mini turneul de old-boys, derulat duminică după-amiază în Sala Dinamo, Ionuț Lupescu (50 de ani), … Continuă să citești Ionuț Lupescu îl ”trage de urechi” pe Negoiță.
Prima victorie a „câinilor” în Antalya. Vezi ce a declarat omul meciului
Dinamo a reușit prima victorie din 2019, în cantonamentul din Antalya. Echipa antrenată de către Mircea Rednic a învins cu scorul de 3-2 FK Liepaja, locul 4 în Letonia. Elevii "Puriului" au deschis scorul în minutul 15. Popa a transformat un penalty scos de Dan Nistor. În minutul 33, atacantul "roș-albilor" a bifat dubla printr-o … Continuă să citești Prima victorie a „câinilor” în Antalya. Vezi ce a declarat omul meciului
Mihai Popescu s-a calificat în optimile Cupei Scoţiei cu echipa St. Mirren
Mihai Popescu a fost împrumutat de Dinamo până la vară în Scoția, la St. Mirren. Fundașul central în vârstă de 25 de ani, s-a calificat, sâmbătă, în optimile de finală ale Cupei Scoţiei. Cu Mihai Popescu integralist, formația scoțiană, St. Mirren a învins în 16-imi echipa Alloa Athletic, scor 3-2, după ce a fost condusă … Continuă să citești Mihai Popescu s-a calificat în optimile Cupei Scoţiei cu echipa St. Mirren
VIDEO | Nou-venitul, Reda Jaadi: „Dinamo este o nouă provocare pentru mine”
Dinamo l-a prezentat săptămâna trecută pe Reda Jaadi, un mijlocaș belgian de 24 de ani care a evoluat ultima dată la Royal Antwerp, echipa pregătită de Ladislau Boloni. Mijlocașul belgian adus de Mircea Rednic la Dinamo, crede că sezonul nu este pierdut și a dezvăluit, într-un interviu și felul în care Mircea Rednic l-a convins … Continuă să citești VIDEO | Nou-venitul, Reda Jaadi: „Dinamo este o nouă provocare pentru mine”
Diogo Salomao, încântat de noile transferuri făcute de Dinamo
Diogo Salomao, cel mai bun marcator al lui Dinamo în acest sezon al Ligii 1, e la un pas de despărţirea de roş-albi, fiind în ultimele luni de contract. Dinamo a oficializat, vineri, două transferuri: Mamoutou N’Diaye (mijlocaș) și Sean McDermott (portar). Totodată, Mircea Rednic continuă să aducă și să trimită acasă jucători, deși până … Continuă să citești Diogo Salomao, încântat de noile transferuri făcute de Dinamo