Dinamo a pierdut primul meci al sezonului, după o partidă în care o greșeală incredibilă de apărare a întors soarta duelului cu Gaz Metan, câștigat de gazde cu 3-2. După meci, decarul dinamoviştilor, Dan Nistor, şi-a ”atacat” colegii şi spune că fazele fixe reprezintă o problemă pentru apărarea echipei lui Bratu. ”Din păcate în două … Continuă să citești Răbufnire nervoasă a lui Dan Nistor la adresa colegilor după înfrângerea de la Mediaş: „Poate unii jucători sunt de antrenament și nu de joc”
Reacţia lui Florin Bratu după eșecul de la Mediaș: „A fost al doilea meci când am plecat de la 0-1”
Dinamo a pierdut dramatic la Mediaş, scor 3-2. După ce au fost conduşi, elevii lui Bratu au reuşit să revină prin golurile lui Salomao şi Robert Moldoveanu, dar au primit două goluri în două minute (56 şi 58), astfel că au ”scăpat printre degete” cele trei puncte care i-ar fi putut aduce în fotoliul de … Continuă să citești Reacţia lui Florin Bratu după eșecul de la Mediaș: „A fost al doilea meci când am plecat de la 0-1”
Elisabeta Lipă, replică dură pentru Ioana Bran: ”Sportivii slăbesc muncind”
Preşedintele Federaţiei Române de Canotaj, Elisabeta Lipă, a comentat declaraţia ministrului Ioana Bran, care a fost pusă în dificultate atunci când reporterii au întrebat-o dacă este normal ca sportivii români să aibă o diurnă de 25 de lei, în cazul deplasărilor. Întrebată cum se simte un canotor când i se spune că o diurnă de … Continuă să citești Elisabeta Lipă, replică dură pentru Ioana Bran: ”Sportivii slăbesc muncind”
Arabii l-au întrebat pe Mutu despre problemele cu drogurile | Raspunsul „Briliantului”
Ajuns antrenor intr-o tara destul de stricta, Adrian Mutu nu a putut da uitarii problemele pe care le-a avut in trecut cu consumul de cocaina, in perioada in care era jucatorul lui Chelsea Londra. Arabii l-au întrebat pe Adi Mutu de droguri, după ce fostul antrenor al celor de la FC Voluntari a preluat echipa … Continuă să citești Arabii l-au întrebat pe Mutu despre problemele cu drogurile | Raspunsul „Briliantului”
Canotaj | S-a născut Generaţia cu ”SuperPuteri” a României! Ce a declarat delegaţia dinamovistă la întoarcerea în ţară de la CE
Canotajul românesc trăieşte o nouă ”epocă” de mare succes. România a obţinut nu mai puţin de şapte medalii (3 de aur, 2 de argint şi 2 de bronz), la Campionatele Europene de la Glasgow din nouă posibile şi a încheiat pe locul 1 pe naţiuni! Fosta preşedinte al Clubului Sportiv Dinamo, Elisabeta Lipă, a declarat, … Continuă să citești Canotaj | S-a născut Generaţia cu ”SuperPuteri” a României! Ce a declarat delegaţia dinamovistă la întoarcerea în ţară de la CE
AVANCRONICĂ | Gaz Metan Mediaş – Dinamo Bucureşti
După un meci în care "câinii roşii" au revenit de trei ori în Derby de Romania, Dinamo merge la Mediaş pentru a înfrunta o echipa fără înfrângere după primele două runde. Tehnicianul din Ştefan cel Mare, Florin Bratu vânează în partida din această seară, de la ora 21:00, în cadrul etapei a III-a din Liga … Continuă să citești AVANCRONICĂ | Gaz Metan Mediaş – Dinamo Bucureşti
VIDEO | Mihai Teja îşi propune victoria în meciul cu Dinamo: „Orice meci este pentru noi precum o finală”
Dinamo şi Gaz Metan închid etapa a treia din Liga I, luni, de la ora 21:00, pe stadionul din Mediaş. După un meci excelent în Derby de Romania, Dinamo merge la Mediaş pentru a înfrunta o echipa fără înfrângere după primele două runde. Tehnicianul ardelenilor, Mihai Teja (39 de ani) are așteptări mari înaintea duelului … Continuă să citești VIDEO | Mihai Teja îşi propune victoria în meciul cu Dinamo: „Orice meci este pentru noi precum o finală”
Ultimele informaţii despre accidentarea lui Gomelt | Cât va lipsi mijlocașul croat
Dinamo se pregăteşte de meciul cu Gaz Metan Mediaş, un adversar complicat în faţa căruia Dinamo a întâmpinat probleme în trecut. Tehnicianul lui Dinamo, Florin Bratu are probleme cu Gomelt, jucătorul croat venit în această vară, care a mai evoluat în Liga 1 şi la CFR Cluj. Tomislav Gomelt s-a accidentat în, FCSB – Dinamo … Continuă să citești Ultimele informaţii despre accidentarea lui Gomelt | Cât va lipsi mijlocașul croat
Lobonț, curtat de CSU Craiova | Ce post i-au oferit oltenii
Echipa din Bănie a avut un start modest de sezon, acumulând doar două puncte în primele trei meciuri de campionat, la care se mai adaugă şi înfrângerea din Supercupă, scor 1-0 cu CFR Cluj. Totuşi, CSU Craiova putea da ”lovitura” la nivel administrativ în ultima perioadă. Mihai Rotaru a încercat să-l convingă pe Bogdan Lobonţ … Continuă să citești Lobonț, curtat de CSU Craiova | Ce post i-au oferit oltenii
VIDEO | Axente şi Laurențiu Corbu, au prefaţat meciul de la Mediaș: „Ne dorim să jucăm un fotbal ofensiv”
Atacantul Mircea Axente și fundașul Laurențiu Corbu au vorbit în această dimineață, într-o conferință de presă organizată în cantonamentul de la Săftica, despre următorul meci în campionat, Gaz Metan Mediaș - FC Dinamo București, programat luni, 6 august, ora 21:00, pe stadionul "Gaz Metan". Mircea Axente a marcat împotriva Fcsb-ului şi pratic i-a răsplătit încrederea … Continuă să citești VIDEO | Axente şi Laurențiu Corbu, au prefaţat meciul de la Mediaș: „Ne dorim să jucăm un fotbal ofensiv”