Mircea Rednic, după ce s-a înţeles cu Dinamo: ”Eu sunt principalul responsabil cu transferurile în momentul ăsta”. Ce obiectiv are de îndeplinit

Mircea Rednic revine la Dinamo. "Puriul" a anunţat că mâine va semna contractul. Rednic va fi la al 5-lea mandat pe banca lui Dinamo. Mircea Rednic va fi noul antrenor de la Dinamo. Anunţul a fost făcut chiar de tehnician, imediat după negocierile cu cei din conducerea clubului. Mircea Rednic s-a enervat când i s-a … Continuă să citești Mircea Rednic, după ce s-a înţeles cu Dinamo: ”Eu sunt principalul responsabil cu transferurile în momentul ăsta”. Ce obiectiv are de îndeplinit

Cornel Dinu despre revenirea lui Mircea Rednic pe banca lui Dinamo: ”Bine pregătit din punct de vedere tehnic”

Dinamo este în căutarea unui antrenor cu experiență, iar Mircea Rednic pare a fi varianta ideală. Tehnicianul este în acest moment liber de contract, după ce s-a despărţit în luna aprilie de cei de la Viitorul, echipă devenită în prezent Farul. Administratorul special al lui Dinamo a confirmat că Mircea Rednic este foarte aproape să … Continuă să citești Cornel Dinu despre revenirea lui Mircea Rednic pe banca lui Dinamo: ”Bine pregătit din punct de vedere tehnic”

Rednic, anunţ pentru fanii dinamoviști: ”Vin la Dinamo oricât de greu ar fi”

Dinamo trăieşte periculos, dar viitorul sună bine pentru ”câini”. Echipa noastră are doar 6 puncte după 9 etape, dar sezonul poate fi salvat. Mircea Rednic se întoarce în Ştefan cel Mare dacă oficialii clubului se vor înţelege cu italianul Dario Bonetti şi îi vor rezilia contractul. Mircea Rednic susține că ar fi dispus să vină … Continuă să citești Rednic, anunţ pentru fanii dinamoviști: ”Vin la Dinamo oricât de greu ar fi”

Florentin Petre vrea să o antreneze pe Dinamo: ”Eu aș veni!”

Dinamo a decis să renunțe la serviciile lui Dario Bonetti după eșecul cu FCSB, iar Florentin Petre a transmis că e dispus să antreneze echipa care l-a făcut fotbalist. Deși Dario Bonetti încă nu a semnat rezilierea contractului și a transmis că va da în judecată clubul din „Ștefan cel Mare”, oficialii echipei Dinamo București … Continuă să citești Florentin Petre vrea să o antreneze pe Dinamo: ”Eu aș veni!”

Marius Niculae, despre situația delicată a lui Dinamo: ”Jucătorii sunt restanţi faţă de suporteri”

Dinamo traversează o perioadă dificilă în campionat, iar Dario Bonetti a fost dat afară, după eșecul în faţa FCSB-ului. Totuşi, echipa de handbal masculin, Dinamo Bucureşti, are evoluţii bune în Champions League. Campioana României la handbal masculin, Dinamo Bucureşti, a învins joi, pe teren propriu, formaţia poloneză Lomza Vive Kielce, scor 32-29 (16-12), în primul … Continuă să citești Marius Niculae, despre situația delicată a lui Dinamo: ”Jucătorii sunt restanţi faţă de suporteri”

De ce fel de antrenor are nevoie Dinamo?

Dinamo a pierdut la scor meciul cu FCSB, iar rezultatu i-a fost fatal lui Dario Bonetti, care a fost dat afară deja de la echipă. Florin Răducioiu, fost mare jucător al lui Dinamo, a vorbit despre partida ce s-a disputat duminică seara, pe Naţional Arena. Acesta spune că singurul vinovat a fost Dario Bonetti. Răducioiu, … Continuă să citești De ce fel de antrenor are nevoie Dinamo?

Mircea Rednic, despre posibila plecare a lui Deian Sorescu: „Mă doare când văd alţii care au plecat”

Deian Sorescu pare că e blocat de Dinamo! Deşi se află pe lista de transferuri, conducerea nu vrea să renunţe așa ușor la cel mai bun fotbalist pe care îl avem. După oferta de la Legia Varşovia, câinii au refuzat-o şi pe cea venită de la FCSB. În tot acest timp, fostul deținut, Gheorghe Becali … Continuă să citești Mircea Rednic, despre posibila plecare a lui Deian Sorescu: „Mă doare când văd alţii care au plecat”

Două legende dinamoviste, au devenit cetățeni de onoare ai Hunedoarei!

Hunedoara, unul dintre orașele care au dat fotbalului românesc nume de legendă, e în plină sărbătoare în acest sfârșit de săptămână. Autoritățile locale au pus la cale un eveniment de mare anvergură cu ocazia Centenarului Corvinului Hunedoara. Cu această ocazie, doi dintre foștii fotbaliști ai Corvinului Hunedoara, Mircea Rednic și Dorin Mateuț, au devenit cetățeni … Continuă să citești Două legende dinamoviste, au devenit cetățeni de onoare ai Hunedoarei!

Farul s-a impus în fața lui Dinamo, iar Florin Bratu i-a urmărit pe jucătorii tineri de la cele două echipe. Ce spune despre probleme de la clubul său de suflet

bratu

Florin Bratu (41 de ani), noul selecționer al echipei naționale de tineret a României, a mers să-i urmărească pe jucătorii U21 la meciul Farul Constanța – Dinamo. Farul Constanța s-a impus în fața lui Dinamo, scor 3-0, în etapa a 6-a din Liga 1, iar Florin Bratu i-a urmărit cu atenție pe jucătorii tineri de … Continuă să citești Farul s-a impus în fața lui Dinamo, iar Florin Bratu i-a urmărit pe jucătorii tineri de la cele două echipe. Ce spune despre probleme de la clubul său de suflet

Dănciulescu se teme pentru Dinamo: „Nu știu dacă acești jucători tineri pot crește în acest climat”

Farul - Dinamo s-a terminat 3-0, după un meci de poveste, în care Jefte Betancor a reușit un gol de la 60 de metri. "Câinii" au ajuns la trei înfrângeri la rând în Liga 1, iar Ionel Dănciulescu a analizat situația lui Dinamo. "Corbul" se teme că jucătorii tineri de la Dinamo nu se vor … Continuă să citești Dănciulescu se teme pentru Dinamo: „Nu știu dacă acești jucători tineri pot crește în acest climat”