Viorel Hizo, reacție emoționantă despre retrogradarea lui Dinamo

Puțină lume își mai amintește că Viorel Hizo a antrenat în Ștefan cel Mare. Și nu doar că i-a pregătit pe roș-albi, dar a fost și campion al României. În sezonul 1991-1992, „câinii” câștigau Divizia A (așa cum se numea Liga 1 la acea vreme – n.r.) fără eșec. Hizo era secundul regretatului Florin Halagian, … Continuă să citești Viorel Hizo, reacție emoționantă despre retrogradarea lui Dinamo

Noul antrenor a lui Dinamo, îl pune la zid pe Dusan Uhrin. Ce îi reproșează tehnicianului ceh

Dinamo trece prin cea mai grea perioadă din cei 74 de ani de existență ai clubului, după ce a retrogradat în Liga 2 pentru prima dată în istorie. Fără o bună parte din banii din drepturile de televizare, Dinamo trebuie să găsească soluții pentru a-și continua activitatea. Răzvan Zăvăleanu încearcă în această perioadă să reorganizeze … Continuă să citești Noul antrenor a lui Dinamo, îl pune la zid pe Dusan Uhrin. Ce îi reproșează tehnicianului ceh

În cel mai greu moment pentru suflarea dinamovistă, Mihai Eșanu le transmite un mesaj ”câinilor” din tribune

A fost un sezon negru pentru toată suflarea lui Dinamo, după ce ”câinii” au ajuns pentru prima dată în istoria de 74 de ani în Liga 2, în urma barajul cu Universitatea Cluj în care toată lumea a căutat vinovați. Unii mai parșivi, l-au scos țap ispășitor pe Mihai Eșanu, asta deși a început sezonul … Continuă să citești În cel mai greu moment pentru suflarea dinamovistă, Mihai Eșanu le transmite un mesaj ”câinilor” din tribune

Video I ”Ați nenorocit un club cu milioane de suporteri!”. Un fost jucător al lui Dinamo îi pune la zid pe jucătorii lui Dinamo

Dinamo a retrogradat pentru prima oară în istorie, iar acum traversează un moment foarte delicat. Câinii” au ajuns în Liga 2 după ce au pierdut barajul de menținere/promovare cu Universitatea Cluj, scor 1-3 la general. Florin Prunea (53 de ani) i-a luat pe sus pe jucătorii lui Dinamo, după această ”performanță” și îi acuză în … Continuă să citești Video I ”Ați nenorocit un club cu milioane de suporteri!”. Un fost jucător al lui Dinamo îi pune la zid pe jucătorii lui Dinamo

Retrogradații lui Dinamo, rup acum porțiile din Ștefan cel Mare: ”Aștept să reziliez contractul cu Dinamo și prioritar ar fi un transfer afară”

Continuă plecările de la Dinamo. După ce Cosmin Matei și Gabriel Torje deja și-au găsit echipe, alți doi jucători și-au anunțat plecarea. ”Păcălicii Ligii 1”, pe numele lor Alexandru Răuță și Răzvan Grădinaru. Cel din urmă, a acordat un interviu, pentru prietenii noștri de la playsport.ro, în care a vorbit ca o fată mare, înaintea … Continuă să citești Retrogradații lui Dinamo, rup acum porțiile din Ștefan cel Mare: ”Aștept să reziliez contractul cu Dinamo și prioritar ar fi un transfer afară”

Ionuţ Negoiţă, primele declaraţii după retrogradarea lui Dinamo: ”Când îi pui să facă lucruri, nici nu vor şi nici nu sunt în stare”

Dinamo a retrogradat în liga secundă pentru prima dată de la înființare, după ce a pierdut lamentabil barajul cu Universitatea Cluj, fără să câștige vreuna dintre manșe (1-1 duminică, 0-2 în tur). Foști jucători emblematici au avut reacții extrem de dure și i-au criticat pe șefii lui Dinamo din ultimele două decenii, fiind considerați vinovați … Continuă să citești Ionuţ Negoiţă, primele declaraţii după retrogradarea lui Dinamo: ”Când îi pui să facă lucruri, nici nu vor şi nici nu sunt în stare”

Noi informații despre sigla și palmaresul lui Dinamo: ”Săptămâna viitoare vedem dacă se concretizează”

Dinamo a organizat luna trecută un proces de votare a noii sigle, după ce societatea condusă de Nicolae Badea (73 de ani) a interzis folosirea emblemei actuale în scop comercial. Dintre cele 5 modele ajunse în finală s-a ales deja cel câștigător, însă "câinii roșii" ar putea, în cele din urmă, să nu mai fie … Continuă să citești Noi informații despre sigla și palmaresul lui Dinamo: ”Săptămâna viitoare vedem dacă se concretizează”

Scandalul continuă între Ionuț Negoiță și Marica: ”Contestatari și loseri gen Prosopel am avut întotdeauna!” Replici dure între Marica și Negoiță

Retrogradarea lui Dinamo în liga secundă a provocat reacții negative în lumea fotbalului românesc, conducătorii echipei fiind dur criticați pentru situația în care a ajuns clubul. Foști jucători emblematici dar și cei trecuți doar prin transhumanța (cazul lui Ciprian Marica) au avut reacții extrem de dure, acuzând fostele conduceri pentru modul în care au gestionat … Continuă să citești Scandalul continuă între Ionuț Negoiță și Marica: ”Contestatari și loseri gen Prosopel am avut întotdeauna!” Replici dure între Marica și Negoiță

Zăvăleanu și DDB, ședință despre viitorul lui Dinamo

Este un sezon negru pentru toată suflarea lui Dinamo, după ce ”câinii” au ajuns pentru prima dată în istoria de 74 de ani în Liga 2, în urma barajul cu Universitatea Cluj în care nu au reușit să întoarcă eșecul suferit pe terenul ”șepcilor roșii”. Fără o bună parte din banii din drepturile de televizare, … Continuă să citești Zăvăleanu și DDB, ședință despre viitorul lui Dinamo

Un nou jucător anunță că rămâne în Ștefan cel Mare: ”Am vorbit cu domnul Zăvăleanu și ne-am înțeles în mare parte!”

Dinamo a retrogradat pentru prima dată în istorie, iar mare parte din lotul echipei nu va mai fi același în Liga 2. Deja se anunță câteva zile pline de mișcări de trupe în Ștefan cel Mare. Neavând președinte și antrenor, vor fi mai degrabă plecări de jucători. Cu toate acestea, sunt dinamoviști care și-au anunțat … Continuă să citești Un nou jucător anunță că rămâne în Ștefan cel Mare: ”Am vorbit cu domnul Zăvăleanu și ne-am înțeles în mare parte!”