Dinamo a înregistrat un nou eșec drastic în Liga 1, 0-4 contra lui FC Botoșani, iar echipa lui Flavius Stoican își diminuează șansele pentru salvarea de la retrogradare. Administratorului special al clubului, Iuliu Mureșan este detestat de fanii dinamoviști din toate colțurile lumii. Aceștia îi reproșează oficialului măzilirea antrenorului Mircea Rednic și instalarea lui Flavius … Continuă să citești Flavius Stoican, mesaj de susținere pentru Iuliu Mureșan
Video I Flavius Stoican, absențe importante înaitea duelului cu CSU Craiova
Partida Dinamo – CSU Craiova, din runda cu numărul 25 a Ligii 1, este programată joi, 10 februarie, de la ora 19:55. În conferința de presă premergătoare duelului cu oltenii lui Mititelu, tehnicianul lui Dinamo, Flavius Stoican speră la cele trei puncte și este convins că va salva clubul de la retrogradare. ”Dacă vom reuși … Continuă să citești Video I Flavius Stoican, absențe importante înaitea duelului cu CSU Craiova
Video I Florin Răducioiu, mesaj ferm în privința revenirii lui Dusan Uhrin la Dinamo
Dinamo nu se regăseşte din punct de vedere al rezultatelor nici în mandatul lui Flavius Stoican. Cel mai recent eşec suferit de gechipa noastră, în deplasarea de la Botoşani, scor 0-4, a adâncit şi mai mult suferinţa în care se află clubul. Suporterii au ajuns la limita răbdării şi au luat măsuri. Liderii din programul … Continuă să citești Video I Florin Răducioiu, mesaj ferm în privința revenirii lui Dusan Uhrin la Dinamo
Constantin Nica, prima reacție după despărțirea de Dinamo: ”Dacă ar fi rămas el, aș fi putut arăta mai multe”
Constantin Nica a fost primul transfer al lui Dinamo de la ridicarea interdicţiei de transferuri. Însă, ghinioanele l-au urmărit şi de această dată şi fotbalistul “câinilor” nu a prins decât un meci din septembrie, evoluând 66 de minute în confruntarea pierdută în Cupă cu FC Argeş, scor 1-2. Fotbalistul s-a despărțit de echipa noastră și … Continuă să citești Constantin Nica, prima reacție după despărțirea de Dinamo: ”Dacă ar fi rămas el, aș fi putut arăta mai multe”
Gabi Torje, devastat de durere! Tatăl dinamovistului s-a stins din viață: ”Vei rămâne veșnic în inima mea!”
Gabi Torje e devastat de durere. Tatăl fotbalistului de la Dinamo s-a stins din viață. Anunțul a fost făcut chiar de fotbalist, care a postat un mesaj emoționant pe rețelele de socializare. Gabi Torje trece prin clipe cumplite, după ce a anunțat că tatăl său a murit. Devastat de durere, fotbalistul lui Dinamo a postat … Continuă să citești Gabi Torje, devastat de durere! Tatăl dinamovistului s-a stins din viață: ”Vei rămâne veșnic în inima mea!”
Răzvan Zăvălenu, noi detalii despre subiectele la zi legate de Dinamo. Ce spune despre revenirea lui Uhrin
Dinamo nu se regăseşte din punct de vedere al rezultatelor nici în mandatul lui Flavius Stoican. Cel mai recent eşec suferit de gechipa noastră, în deplasarea de la Botoşani, scor 0-4, a adâncit şi mai mult suferinţa în care se află clubul. Suporterii au ajuns la limita răbdării şi au luat măsuri. Liderii din programul … Continuă să citești Răzvan Zăvălenu, noi detalii despre subiectele la zi legate de Dinamo. Ce spune despre revenirea lui Uhrin
Flavius Stoican, pe făraș! Dusan Uhrin nu exclude o posibilă revenire la Dinamo: ”Echipa se poate salva!”
Dinamo a pierdut fără drept de apel pe terenul lui FC Botoșani, scor 0-4, iar Flavius Stoican are zilele numărate în Ștefan cel Mare. Liderii DDB vor îndepărtarea actualului antrenor, după doar 3 meciuri, și readucerea lui Dusan Uhrin jr. pe banca tehnică. Cehul, care este liber de contract din vara lui 2021, a fost … Continuă să citești Flavius Stoican, pe făraș! Dusan Uhrin nu exclude o posibilă revenire la Dinamo: ”Echipa se poate salva!”
Verdictul lui Ion Crăciunescu după faultul grosolan a lui Edjouma. Prima reacție a lui Tomozei
Dinamo a fost învinsă de FC Botoșani, scor 0-4, în etapa cu numărul 24 din Liga 1. Moldovenii au înscris prin Mihai Roman II, Realdo Fili și dubla brazilianului Jaja. Dinamo a pierdut astfel al cincilea meci la rând și a ajuns la 7 goluri primite în doar 2 partide, fără să înscrie. Pentru Flavius … Continuă să citești Verdictul lui Ion Crăciunescu după faultul grosolan a lui Edjouma. Prima reacție a lui Tomozei
Florin Răducioiu, supărat după Botoșani – Dinamo
Dinamo a înregistrat un nou eșec drastic în Liga 1, 0-4 contra lui FC Botoșani, iar echipa lui Flavius Stoican își diminuează șansele pentru salvarea de la retrogradare. Florin Răducioiu, team - managerul echipei noastre, a vorbit după meciul de la Botoşani şi s-a declarat supărat de înfrângerea suferită. ”Din nou o înlăţuire de greşeli … Continuă să citești Florin Răducioiu, supărat după Botoșani – Dinamo
Jonathan Rodriguez, după eșecul cu Botoșani: „Ne cunoaștem ca adversari …”
Dinamo a suferit o nouă înfângere în Liga 1. Elevii lui Flavius Stoican au cedat fără drept de apel în deplasarea cu FC Botoșani, scor 0-4. În minutul 27, scorul era deja 2-0 pentru moldoveni, iar jucătorii de la Botoşani au reuşit să mai lovească de două ori, chiar dacă au luat piciorul de pe … Continuă să citești Jonathan Rodriguez, după eșecul cu Botoșani: „Ne cunoaștem ca adversari …”