Vlad Iacob, noi detalii despre negocierile pentru preluarea clubului Dinamo

Dinamo, prin vocea lui Vlad Iacob (35 de ani), administratorul special al clubului din Ștefan cel Mare, a anunțat că negocierile pentru preluarea pachetului majoritar de acțiuni au picat. Motivul pentru care nu s-a ajuns la o înțelegere între Dorin Șerdean și grupul care voia să preia pachetul de acțiuni este reprezentat de faptul că … Continuă să citești Vlad Iacob, noi detalii despre negocierile pentru preluarea clubului Dinamo

Sergiu Hanca, sfat pentru conducerea lui Dinamo

Fostul dinamovist, Sergiu Hanca, în vârstă de 30 de ani, s-a despărțit de Cracovia (Polonia), formația la care a jucat din ianuarie 2019 și a semnat cu FCU Craiova. Fostul căpitan din Ștefan cel Mare, știe cum poate redeveni Dinamo o forţă în Liga 1 și este de părere că echipa noastră are nevoie de … Continuă să citești Sergiu Hanca, sfat pentru conducerea lui Dinamo

Mohammad Murad nu renunță la Dinamo: ”Este nevoie să mă implic”

În cursul zilelor trecute, s-a scris intens despre încheierea, nefericită, a negocierilor dintre Mohammad Murad și Dinamo. Mai mult, a apărut și pista Petrolul Ploiești, conform președintelui grupării prahovene, Costel Lazăr. Miercuri, omul de afaceri Mohammad Murad și-a declarat din nou interesul de a invertii în Ștefan cel Mare, declarând că a discutat cu reprezentanţii … Continuă să citești Mohammad Murad nu renunță la Dinamo: ”Este nevoie să mă implic”

UPDATE I prosport, un nou fake news! ”Diferite față de ceea ce au scris cei din prosport”

Astăzi, 31 august, continuă negocierile pentru preluarea clubului de la Dorin Șerdean. Fostul președinte al clubului, cel care în ultimele zile a negociat cu reprezentanții firmei One, un important dezvoltator imobiliar, vânzarea acțiunilor (72,8%). „One” este, în acest moment, cel mai tentant ofertant pentru vânzarea lui Dinamo. Potrivit prietenilor de la playsport.ro, luni, Dorin Șerdean … Continuă să citești UPDATE I prosport, un nou fake news! ”Diferite față de ceea ce au scris cei din prosport”

Înot I David Popovici, după medalia de aur cucerită la Mondialele de juniori din Peru

Campionatele Mondiale de Juniori au debutat marți, la Lima, cu trei rezultate excelente pentru România, care și-a trecut în palmares două medalii: Aur adus de ștafeta masculină de 4x100m liber și argint obținut de Vlad Stancu la 400m liber. Echipa formată din David Popovici, Alexandru Constantinescu, Ştefan Cozma, Patrick Sebastian Dinu a obținut o performanță … Continuă să citești Înot I David Popovici, după medalia de aur cucerită la Mondialele de juniori din Peru

Dinamo, o nouă lovitură rivalei Steaua!

David Popovici a deschis calea, iar seria lungă de sportivi continuă acest exod din Ghencea în Ștefan cel Mare. Este și cazul atletelor de origine kenyană, care au semnat cu Dinamo, împreună cu antrenorul lor. Stella Rutto și Joan Chelimo Melli și-au reziliat contractele cu Steaua și s-au înțeles deja cu Dinamo, cele două atlete … Continuă să citești Dinamo, o nouă lovitură rivalei Steaua!

Și mâine e o zi!

Dinamo nu se vinde ușor ca o mașină, să dureze câteva ore! Astfel, după tratativele purtate marți, 30 august, acestea vor continua și miercuri, 31 august. Așa cum s-a spus în mai multe rânduri, venirea investitorilor poate fi realizată în mai multe moduri, rămâne de văzut câtă răbdare vor avea în negocierile cu Șerdean, care … Continuă să citești Și mâine e o zi!

Dinamo se mută pe ”Arcul de Triumf”! Anunțul lui Eduard Novak

Dinamo ar putea evolua din septembrie în meciurile de pe teren propriu în Liga a II-a pe stadionul Arcul de Triumf. Anunțul a fost făcut de ministrul Sportului, Eduard Novak. Novak speră ca ”roș-albii” să se mute pe stadionul ”Arcul de Triumf” la începutul lunii septembrie și a recunoscut că există discuții în acest sens … Continuă să citești Dinamo se mută pe ”Arcul de Triumf”! Anunțul lui Eduard Novak

Ovidiu Burcă, mutare la nivelul staff-ului tehnic: ”Ne-am înțeles!”

Chiar dacă Dinamo suferă în acest moment din punct de vedere financiar, dar și al lotului pe care Ovidiu Burcă îl are la dispoziție, ”câinii” nu se dau bătuți! Oficialii clubului transferă jucători cu CV-uri interesante, pe bani puțini și încearcă să atragă investitori. Mai mult decât atât, Burcă a adus un psiholog special pentru … Continuă să citești Ovidiu Burcă, mutare la nivelul staff-ului tehnic: ”Ne-am înțeles!”

Zi decisivă pentru Dinamo! Ședință cu Dorin Șerdean

Situația clubului nostru se poate schimba astăzi! Potrivit spuselor lui Dorin Iacob, consilierul administratorului special de la Dinamo în materie de găsire a investitorilor și negociere, oficialii clubului speră ca Dorin Șerdean, acționarul majoritar al clubului, să se țină de cuvânt și să vină la întâlnirea în care să semneze actele cedării pachetului de acțiuni. … Continuă să citești Zi decisivă pentru Dinamo! Ședință cu Dorin Șerdean