Ionuț Negoiță a anunțat marți că va renunța la 51% din acțiunile lui Dinamo pentru 1 leu + 500.000 de euro, reprezentând datoriile clubului. Totodată, omul de afaceri a mai anunțat că 1 milion de euro este suma pentru care va renunța la toate acțiunile pe care le deține (93% din clubul alb-roșu). Imediat după … Continuă să citești Florin Prunea așteaptă un nou patron. Vezi pe cine mizează
Florin Prunea, mesaj trist pentru suporterii dinamoviști: „Pericolul este că dacă acest bulgăre pleacă, Dinamo nu va primi licența”
Managerul general a lui Dinamo, Florin Prunea, a vorbit, astăzi, despre situația în care se afla în acest moment clubul din Ștefan cel Mare și spune că speră că în viitorul apropiat sa vină un investitor la club. Acesta, susține că ar fi încercat să îl facă pe Negoiță să își schimbe decizia de a … Continuă să citești Florin Prunea, mesaj trist pentru suporterii dinamoviști: „Pericolul este că dacă acest bulgăre pleacă, Dinamo nu va primi licența”
VIDEO | Promisiunea lui Florin Prunea, fanilor dinamoviști.
Dinamo a învins, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 3-2 (2-0), formaţia FC Viitorul, în etapa a 14-a a Ligii I. Dinamoviștii au condus cu 3-0, dar au "tremurat" în final pentru cele trei puncte. Florin Prunea, președintele lui Dinamo, s-a bucurat la finalul meciului și promite, că Dinamo va obține la finalul sezonului … Continuă să citești VIDEO | Promisiunea lui Florin Prunea, fanilor dinamoviști.
Conducerea lui Dinamo, reacționează după atacurile medicului, Adrian Motoacă: „I se acordă prea mare importanță, îi place să apară prin ziare”
Apele sunt din nou agitate la Dinamo, după ultimele evenimente. Doctorul echipei, Adrian Motoacă, a fost demis după un conflict cu antrenorul Dusan Uhrin. Mai mult, în spațiul media, au apărut unele informații despre situația precară a echipei patronate de către Ionuț Negoiță. Managerul general Florin Prunea (51 de ani), a ținut să lămurească lucrurile … Continuă să citești Conducerea lui Dinamo, reacționează după atacurile medicului, Adrian Motoacă: „I se acordă prea mare importanță, îi place să apară prin ziare”
Florin Prunea îl condamnă pe Contra, după egalul cu Norvegia. Ce spune despre execuția lui George Pușcaș
Meciul România – Norvegia s-a încheiat cu scorul de 1-1, în fața a 30.000 de copii care au stabilit un nou record pe Arena Națională. Într-o atmosferă extraordinară, Cosmin Contra a avut însă un gest greu de explicat. Imediat după ce George Pușcaș a ratat un penalty, selecționerul l-a înjurat pe jucător ca la ușa … Continuă să citești Florin Prunea îl condamnă pe Contra, după egalul cu Norvegia. Ce spune despre execuția lui George Pușcaș
VIDEO | Diego Fabbrini e hotărât să revină mai repede pe teren!
"Câinii" sunt pregătiți pentru a relua campionatul, la sfârșitul săptămânii. Echipa noastră va întâlni Gaz Metan Mediaș, vineri (18/10). Partida se va desfășura pe stadionul Dinamo, iar biletele de acces, sunt cuprinse între 10-20 de RON. Diego Fabbrini s-a accidentat în meciul Astra-Dinamo, scor 3-2. După accidentarea la gleznă. Italianul de la Dinamo face niște … Continuă să citești VIDEO | Diego Fabbrini e hotărât să revină mai repede pe teren!
Vezi ultimele informații despre starea sa de sănătate a lui Diego Fabbrini.
Tehnicianul lui Dinamo, Dusan Uhrin a pierdut unul dintre cei mai importanți oameni în meciul cu Astra Giurgiu. Diego Fabbrini s-a accidentat grav în înfrângerea lui Dinamo, scor 2-3. "În funcție de niște controale medicale pe care trebuie să le facă peste două săptămâni, el va reveni la antrenamente. Dacă totul este bine, Diego ar … Continuă să citești Vezi ultimele informații despre starea sa de sănătate a lui Diego Fabbrini.
FOTO | Prunea intervine după scandalul rasist cu galeria dinamovistă! Ce spune despre banner-ul dedicat lui.
Florin Prunea, ținta unor atacuri rasiste venite chiar din partea galeriei lui Dinamo, a abordat subiectul în această dimineață. Numit cu termenul peiorativ „țigan” de fani, managerul general al lui Dinamo a avut chiar un banner "dedicat" la meciul de pe Arena Naţională, în care era făcut ţigan. Prezent în această dimineață, la o televiziune … Continuă să citești FOTO | Prunea intervine după scandalul rasist cu galeria dinamovistă! Ce spune despre banner-ul dedicat lui.
Florin Prunea a comentat remiza cu FCSB. Vezi și ultimele detalii despre vânzarea lui Dinamo
Florin Prunea (51 de ani), managerul general al lui Dinamo, a vorbit după remiza de aseară a echipei noastre împotriva celor de la FCSB, scor 1-1. "Cred că a fost unul dintre cele mai bune derby-uri din ultimii ani, iar ăsta este meritul jucătorilor și al antrenorilor, și nu în ultimul rând al arbitrului, chiar … Continuă să citești Florin Prunea a comentat remiza cu FCSB. Vezi și ultimele detalii despre vânzarea lui Dinamo
VIDEO | Florin Prunea contestă maniera de arbitraj a lui Colţescu: „A fost simulare la penalty-ul lor”
Dinamo a învins FC Voluntari cu 2-1, vineri, în primul meci din etapa cu numărul 11. La finalul partidei, managerul lui Dinamo, Florin Prunea s-au declarat nemulţumit de arbitrajul din partida cu FC Voluntari, în timpul căreia Deian Sorescu a fost eliminat şi va rata duelul cu FCSB. „Am luat 3 puncte extrem de importante, … Continuă să citești VIDEO | Florin Prunea contestă maniera de arbitraj a lui Colţescu: „A fost simulare la penalty-ul lor”