Iuliu Mureșan își RETRAGE declarația: ”Ne descurcăm și fără banii DDB”

Dinamo e în criză totală de rezultate și bani, iar oficialii clubului l-au dat afară pe Mircea Rednic chiar înainte de Crăciun. Iuliu Mureșan, care l-a adus pe Flavius Stoican, a recunoscut că a greșit când a criticat fanii. Acesta a recunoscut că declarațiile sale au venit din cauza presiunii. Dar Mureșan speră ca suporterii … Continuă să citești Iuliu Mureșan își RETRAGE declarația: ”Ne descurcăm și fără banii DDB”

Răzvan Zăvăleanu, a explicat cum s-a ajuns la demiterea lui Mircea Rednic

Decizia că Mircea Rednic să fie demis a surprins toată suflarea dinamovistă, nu atât prin decizia în sine, dar felul în care s-a ajuns în acest punct. Administratorul judiciar al clubului, Răzvan Zăvăleanu, a explicat cum s-a ajuns aici și de ce s-a luat decizia: ,,În primul rând, rezultatele sportive ale echipei ne-au făcut pe … Continuă să citești Răzvan Zăvăleanu, a explicat cum s-a ajuns la demiterea lui Mircea Rednic

Iuliu Mureșan: ”Ne descurcăm și fără banii DDB”

Adminstratorul special al lui Dinamo, Iuliu Mureșan, a postat un mesaj pe pagina de Facebook a clubului în care a anunțat faptul că Mircea Rednic a fost demis, iar în locul său a fost adus Flavius Stoican. Doctorul, care nu a profesionat niciodată, a declarat că Dinamo s-ar putea descurca și fără banii proveniți din … Continuă să citești Iuliu Mureșan: ”Ne descurcăm și fără banii DDB”

Demiterea lui Mircea Rednic de la Dinamo va produce efecte imediate în lotul echipei

Mircea Rednic (59 de ani) a fost demis marţi, 21 decembrie, de către Iuliu Mureșan. In locul său la Dinamo a fost adus Flavius Stoican. În afara lui Flavius Stoican (45 de ani), care a fost înscăunat ca antrenor principal, în lot vor reveni liderii puciului care a dus la demitere ”Puriului”, Steliano Filip (27 … Continuă să citești Demiterea lui Mircea Rednic de la Dinamo va produce efecte imediate în lotul echipei

Ce salariu ar câștiga Flavius Stoican la Dinamo!

Dinamo a făcut, luni aseară un nou pas greșit în actuala stagiune, astfel că elevii lui Mircea Rednic au ajuns la nu mai puțin de 14 eșecuri în 21 de meciuri. Deși s-a scris că Iuliu Mureșan urmează să plece de la Dinamo, lucrurile au căpătat o turnură neașteptată, iar cel demis a fost antrenorul … Continuă să citești Ce salariu ar câștiga Flavius Stoican la Dinamo!

Mircea Lucescu, despre situaţia actuală pe care o traversează Dinamo

Dinamo traversează o perioadă complicată din toate punctele de vedere și pare mai aproape de retrogradare ca niciodată. Clubul, prin administratorul special Iuliu Mureșan, l-a demis azi pe Mircea Rednic, antrenorul care are susținerea fanilor și care anunțase că are un plan de a resuscita echipa începând din luna ianuarie. Fostul jucător și antrenor al … Continuă să citești Mircea Lucescu, despre situaţia actuală pe care o traversează Dinamo

Nicolae Badea rupe tăcerea după plecarea lui Mircea Rednic de la Dinamo. Anunț important pentru Zăvăleanu și DDB

Dinamo suferă noi modificări în iarnă, după ce la începutul sezonului a intrat în insolvenţă. Înainte de noul an, Mircea Rednic a fost dat afară şi în locul său a fost adus Flavius Stoican, care va avea misiunea de a salva Dinamo Bucureşti de la retrogradare. Astfel, clubul s-a împărţit în două tabere. Fanii şi … Continuă să citești Nicolae Badea rupe tăcerea după plecarea lui Mircea Rednic de la Dinamo. Anunț important pentru Zăvăleanu și DDB

Dinamo trebuie să scoată din buzunar o sumă importantă de bani după demiterea lui Mircea Rednic

Mircea Rednic (59 de ani) a fost demis marţi, 21 decembrie, de către Iuliu Mureșan. In locul său la Dinamo a fost adus Flavius Stoican. Suporterii sunt nemulţumiţi, Mircea Rednic fiind preferatul lor. ”Subsemnatul, Mureșan Iuliu Paul, administrator special al debitoarei DINAMO 1948 S.A., (în reorganizare judiciară, in judicial reorganisation, en redressement), cu sediul în … Continuă să citești Dinamo trebuie să scoată din buzunar o sumă importantă de bani după demiterea lui Mircea Rednic

Modul uluitor prin care a fost anunţat Mircea Rednic că este dat afară

Dinamo a făcut, luni aseară un nou pas greșit în actuala stagiune, astfel că elevii lui Mircea Rednic au ajuns la nu mai puțin de 14 eșecuri în 21 de meciuri. Deși s-a scris că Iuliu Mureșan urmează să plece de la Dinamo, lucrurile au căpătat o turnură neașteptată, iar cel demis a fost antrenorul … Continuă să citești Modul uluitor prin care a fost anunţat Mircea Rednic că este dat afară

Rivalii, dezamăgiți de ce s-a întâmplat la Dinamo: „Brutală despărțire”

Dinamo traversează o perioadă complicată din toate punctele de vedere și pare mai aproape de retrogradare ca niciodată. Clubul, prin administratorul special Iuliu Mureșan, l-a demis azi pe Mircea Rednic, antrenorul care are susținerea fanilor și care anunțase că are un plan de a resuscita echipa începând din luna ianuarie. Președintele de la Rapid, Daniel … Continuă să citești Rivalii, dezamăgiți de ce s-a întâmplat la Dinamo: „Brutală despărțire”