Iuliu Mureșan (68 de ani) nu mai este parte din conducerea lui Dinamo, asta după ce Răzvan Zăvăleanu, adminstratorul judiciar, s-a înțeles cu fostul președinte de la CFR Cluj pentru a încheia socotelile dintre el și club. Ardeleanul este unul dintre principalii vinovați pentru retrogradarea lui Dinamo, în acest sezon. Acuzați că s-ar fi implicat … Continuă să citești Video I Iuliu Mureșan, atacat de fanii lui Dinamo: ”Pe noi profesioniștii ne-au retrogradat”
Start la înscrierile candidaturilor pentru alegerile DDB
Vineri, 17 iunie, prin intermediul email-ului, Programul „DoarDinamoBucurești” a dat drumul procesului de depunere a dosarelor pentru cei care vor candida pentru funcția de președinte al programului. Alegerile pentru Programul DDB au fost amânte o perioadă destul de lungă. Se pare, însă, că momentul mult așteptat a venit. Astfel, în această vară, unul dintre cele … Continuă să citești Start la înscrierile candidaturilor pentru alegerile DDB
Noi plecări din Ștefan cel Mare: ”Azi desfacem contractul cu el, urmează alți doi jucători”
Astăzi, conducerea lui Dinamo, mai exact reprezentanții proiectului DDB şi administratorul judiciar Răzvan Zăvăleanu, au susţinut o conferinţă de presă în care administratorul judiciar al echipei a vorbit și despre următoarele plecări de la echipă. ”Cu Steliano Filip am căzut deja la o înțelegere, vom desface astăzi contractul dacă și clubul la care pleacă va … Continuă să citești Noi plecări din Ștefan cel Mare: ”Azi desfacem contractul cu el, urmează alți doi jucători”
Video I Răzvan Zăvăleanu, noi detalii despre viitorul lui Dinamo
Într-o conferință de presă ținută joi, alături de reprezentanții proiectului DDB, Răzvan Zăvăleanu, administratorul judiciar al lui Dinamo, a vorbit despre strategia echipei în viitorul apropiat. Zăvăleanu, a vorbit despre discuțiile avute cu Dorin Șerdean, dar și cu președintele Clubului Sportiv Dinamo și pe ce stadion vom juca în sezonul viitor. ”Domnul Șerdean ne-a transmis … Continuă să citești Video I Răzvan Zăvăleanu, noi detalii despre viitorul lui Dinamo
Video I Conferință de presa DDB. Cum se reinventează proiectul socios
Astăzi, conducerea lui Dinamo, mai exact reprezentanții proiectului DDB şi administratorul judiciar Răzvan Zăvăleanu, au susţinut o conferinţă de presă în care au vorbit despre viitorul clubului în perioada următoare. După ce proiectul socios s-a confruntat cu probleme majore de credibilitate în ultimele luni, totul culminând cu pierderea a mii de cotizanți, reprezentanții Programului DDB … Continuă să citești Video I Conferință de presa DDB. Cum se reinventează proiectul socios
Căpitan al neputinței, anunț despre retragere după România – Muntenegru: ”Mi-a fost înjurată familia”
Vlad Chiricheș a oferit o nouă dovadă de neputință. Căpitanul naționalei i-a prilejuit lui Mugosa cel de-al treilea gol în dubla cu România. Fostul fundaș de la FCSB a fost depășit extrem de ușor în fața porții, la o centrare. Fotbalistul a recunoscut că s-a gândit la retragere și, imediat după România – Muntenegru 0-3, … Continuă să citești Căpitan al neputinței, anunț despre retragere după România – Muntenegru: ”Mi-a fost înjurată familia”
VAR-ul nu a funcționat la România – Muntenegru
România - Muntenegru 0-3, partidă din Liga B a Nations League, nu a avut parte de videoarbitraj. Motivul? O defecțiune tehnică apărută cu 10 minute înainte de startul partide. VAR-ul nu funcționează la meciul din Giulești din cauza unei probleme la serverele UEFA. George Pușcaș a marcat când Muntenegru conducea cu 2-0, într-un moment în … Continuă să citești VAR-ul nu a funcționat la România – Muntenegru
Video I Nu suntem singurii! Drama unei foste campioane a Spaniei
Dinamo a bifat cel mai dezastruos sezon din istoria clubului. Învinși cu 0-2 de către U Cluj în prima manșă a barajului pentru retrogradare/promovare, ”câinii” nu au putut întoarce scorul în retur, iar remiza de pe stadionul din Ștefan cel Mare, 1-1, i-a trimis în eșalonul secund. Mai mulți fani dinamoviști sunt dezamăgiți și îi … Continuă să citești Video I Nu suntem singurii! Drama unei foste campioane a Spaniei
Video I Dorin Șerdean, gata să renunțe la pachetul de acțiuni de la Dinamo: ”Am avut discuții cu domnul Badea”
Firma Lotus, o povară pentru club în toți acești ani, deține 72% din acțiunile clubului Dinamo, dar aportul firmei este egal cu zero. Cu toate aceste, Dorin Serdean spune însă că nu are posibilitatea financiară de a susține un club precum Dinamo și dorința lui este de a atrage un investitor, care să susțină activitatea … Continuă să citești Video I Dorin Șerdean, gata să renunțe la pachetul de acțiuni de la Dinamo: ”Am avut discuții cu domnul Badea”
Dorin Șerdean, dezvăluiri despre salariile date de Bogdan Bălănescu în ”perioada Cortacero”
Dorin Șerdean, care a vorbit public pentru prima dată după ce a preluat pachetul majoritar de acțiuni de la Cortacero, a dat detalii extrem de interesante despre ce s-a întâmplat la Dinamo în acea perioadă de tristă amintire pentru fani. Arădeanul a dezvăluit că Bogdan Bălănescu, din poziția sa de director executiv al clubului din … Continuă să citești Dorin Șerdean, dezvăluiri despre salariile date de Bogdan Bălănescu în ”perioada Cortacero”