Ionuţ Negoiţă, primele declaraţii după retrogradarea lui Dinamo: ”Când îi pui să facă lucruri, nici nu vor şi nici nu sunt în stare”

Dinamo a retrogradat în liga secundă pentru prima dată de la înființare, după ce a pierdut lamentabil barajul cu Universitatea Cluj, fără să câștige vreuna dintre manșe (1-1 duminică, 0-2 în tur). Foști jucători emblematici au avut reacții extrem de dure și i-au criticat pe șefii lui Dinamo din ultimele două decenii, fiind considerați vinovați … Continuă să citești Ionuţ Negoiţă, primele declaraţii după retrogradarea lui Dinamo: ”Când îi pui să facă lucruri, nici nu vor şi nici nu sunt în stare”

Scandalul continuă între Ionuț Negoiță și Marica: ”Contestatari și loseri gen Prosopel am avut întotdeauna!” Replici dure între Marica și Negoiță

Retrogradarea lui Dinamo în liga secundă a provocat reacții negative în lumea fotbalului românesc, conducătorii echipei fiind dur criticați pentru situația în care a ajuns clubul. Foști jucători emblematici dar și cei trecuți doar prin transhumanța (cazul lui Ciprian Marica) au avut reacții extrem de dure, acuzând fostele conduceri pentru modul în care au gestionat … Continuă să citești Scandalul continuă între Ionuț Negoiță și Marica: ”Contestatari și loseri gen Prosopel am avut întotdeauna!” Replici dure între Marica și Negoiță

Video I Ion Marin, critici dure la adresa conducerii lui Dinamo

Reputatul tehnician dinamovist, Ion Marin este extrem de dezamăgit de starea clubului și i-a criticat dur pe oficialii lui Dinamo. Iuliu Mureșan și-a înaintat demisia chiar înainte de baraj și a plecat de la club. Fostul administratorul delegat era dezamăgit de cum mergeau lucrurile la Dinamo. ”Când vine vorba de conducători, văd că toți au … Continuă să citești Video I Ion Marin, critici dure la adresa conducerii lui Dinamo

Costel Orac, dezamăgit de activitatea clubului în ultimii ani. Ce spune despre o posibilă venire pe funcție administrativă la Dinamo

Dinamo a fost învinsă, în prima manșă a barajului pentru Liga 1, în deplasare, de “U” Cluj-Napoca cu 2-0, iar pe stadionul din Ștefan cel mare scorul a fost 1-1. Ca urmare, Dinamo a retrogradat pentru prima dată în istoria de 74 de ani a clubului. Legendara extremă dreapta a lui Dinamo, Costel Orac (63 … Continuă să citești Costel Orac, dezamăgit de activitatea clubului în ultimii ani. Ce spune despre o posibilă venire pe funcție administrativă la Dinamo

Florin Prunea, atac dur la adresa fostei conduceri a lui Dinamo: ”Au nenorocit echipa”

Florin Prunea

Dinamo a fost învinsă, în prima manșă a barajului pentru Liga 1, în deplasare, de “U” Cluj-Napoca cu 2-0, iar pe stadionul din Ștefan cel mare scorul a fost 1-1. Ca urmare, Dinamo a retrogradat pentru prima dată în istoria de 74 de ani a clubului. La scurt timp după terminarea partidei, Florin Prunea a … Continuă să citești Florin Prunea, atac dur la adresa fostei conduceri a lui Dinamo: ”Au nenorocit echipa”

Adrian Ropotan, dispus să se implice la Dinamo: ”Nu știu cât o să stau departe pentru că mă doare”. Conducerea pusă la zid

Manșa retur din barajul de menținere/promovare în prima ligă, dintre Dinamo și U Cluj se va juca duminică, 29 mai, începând cu ora 21:00. Viitorul lui Dinamo depinde, în bună măsură, de rezultatul meciului de duminică. Învinși în tur cu 2-0, elevii lui Dusan Uhrin au misiunea de a întoarce acest scor în 90 de … Continuă să citești Adrian Ropotan, dispus să se implice la Dinamo: ”Nu știu cât o să stau departe pentru că mă doare”. Conducerea pusă la zid

Dinamo scapă de o datorie de peste un milion de euro

Dinamo primește și vești bune înainte de manșa tur a barajului de promovare/retrogradare cu Universitatea Cluj. Curtea de Apel București i-a dat câștig de cauză lui Dinamo în procesul în care Poli Timișoara dorea să se înscrie la masa credală, pentru a recupera suma de 1,1 milioane de euro, datorată în urma transferului lui Dorin … Continuă să citești Dinamo scapă de o datorie de peste un milion de euro

Șerdean, o nouă victorie în instanță

Dorin Șerdean, cel care a preluat rolul de reprezentant al societății Lotus, deținătoarea a 72,08% dintre acțiunile lui Dinamo, este unul dintre oamenii de încredere ai lui Pablo Cortacero, cel care a preluat formaţia din Şoseaua Ştefan cel Mare în august 2020. Ibericul nu a investit niciun euro la club şi a dus echipa noastră … Continuă să citești Șerdean, o nouă victorie în instanță

”Fălcosul” îl contestă pe Dorin Șerdean: ”E legal așa ceva?”

Dorin Şerdean (53 de ani), portavocea și omul de încredere al lui Pablo Cortacero a devenit, în acte, acționarul majoritar al clubului și a făcut o solicitare oficială către Dinamo, în care ar fi cerut toate documentele relevante de la intrarea în insolvență, dar și înlocuirea lui Iuliu Mureșan din funcția de administrator special. Ioan … Continuă să citești ”Fălcosul” îl contestă pe Dorin Șerdean: ”E legal așa ceva?”

Dorin Șerdean, prima solicitare oficială

Dinamo traversează cel mai prost sezon din istoria clubului. Echipa noastră va juca barajul pentru menținerea în Liga 1, dar clubul are probleme nu doar pe plan sportiv. Fostul președinte executiv al „câinilor” din perioada în care Pablo Cortacero o preluase pe Dinamo, a trimis o solicitare oficială pe adresa clubului pentru ca Iuliu Mureșan, … Continuă să citești Dorin Șerdean, prima solicitare oficială